Premierul Ciucă se întâlneşte cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie duminică, la ora 14.00
Dimensiune font:
Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, pentru a discuta pe marginea revendicărilor acestora. Consultările sunt programate să înceapă la ora 14.00, potrivit Biroului de presă al Guvernului, relatează Agerpres.
Sâmbătă, premierul Ciucă a precizat că soluţia pentru revendicările sindicatelor din Educaţie este în legea salarizării unitare.
"În consecinţă, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susţinerea coaliţiei pentru a realiza legea salarizării unitare şi reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL doreşte ca revendicările profesorilor să fie soluţionate de urgenţă, ca şi problema pensiilor speciale", spunea Ciucă.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat că va participa şi el la negocierile de la Guvern, din respect pentru profesori şi pentru ca, luni, copiii să poată merge la şcoală.
"Educaţia a peste trei milioane de copii, dar şi veniturile a aproape 300.000 de angajaţi din învăţământul românesc sunt, evident, mult mai importante decât orice viitoare funcţie din Guvernul României! (...) Mâine voi fi prezent la Guvern, la negocierile cu sindicatele din Educaţie, din respect pentru cadrele didactice, dar şi pentru ca luni copiii noştri să poată merge la şcoală", a scris sâmbătă Marius Budăi pe pagina sa de Facebook.
Care sunt revendicările
Sindicatele din Educaţie intenţionează să declanşeze luni greva generală, revendicările lor vizând: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau