Prin plafonarea preţurilor, guvernul Ciolacu îşi recunoaște incompetenţa şi analfabetismul economic

Conducători ai unor mari puteri europene, cum sunt Franţa sau Marea Britanie, încearcă să arate de ceva timp că le pasă de povara tot mai mare care apasă asupra cetăţenilor.

Este vorba, desigur, de preţurile alimentelor, iar măsurile „gîndite” de aceşti „mari” oameni de stat şi „experţii” lor economici se reduc, ca de obicei, la suprimarea efectelor, astfel încât să arate că fac ceva şi să recîştige bunăvoinţa alegătorilor.

Pentru „liderii” vizionari din Europa de astăzi nu contează că măsurile de limitare a preţurilor alimentelor au fost încercate de nenumărate ori în istorie, inclusiv în propriile ţări, iar efectele pozitive au fost, cel mult, temporare.

În majoritatea cazurilor efectele au fost negative, respectiv au condus la creşterea presiunilor asupra preţurilor, pe fondul ieşirii de pe piaţă a numeroşi producători.Cotidianul britanic The Telegraph a scris de curând că „preşedintele Emmanuel Macron a ameninţat lanţurile de supermarketuri cu sancţiuni financiare, dacă nu reduc preţurile cu până la 10%”, iar ministrul de finanţe a declarat că marile companii producătoare de alimente au primis că vor reduce preţurile pentru sute de produse din iulie 2023.

„Vor exista controale şi se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu respectă regulile”, a subliniat Bruno Le Maire, care a mai criticat profiturile excesive ale companiilor, deoarece reducerea preţurilor materiilor prime şi energiei nu este transferată şi în preţurile finale.

Inclusiv Fondul Monetar Internaţional consideră că profiturile companiilor reprezintă unul dintre factorii principali ai creşterii inflaţiei.

„Profiturile în creştere ale companiilor reprezintă aproape jumătate din creşterea inflaţiei în Europa în ultimii doi ani, deoarece companiile au majorat preţurile peste costurile ridicate ale energiei importate”, se arată într-un studiu recent publicat pe site-ul organizaţiei financiare internaţionale.

Recent, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că inflaţia este determinată de schimbările climatice, care afectează şi băncile.

Se pare că în toată naraţiunea construită de autorităţi pentru explicarea inflaţiei doar băncile centrale sunt nevinovate, deoarece toată lumea ştie că dobânzile negative stimulează economiile, inflaţia de 2% reprezintă stabilitatea preţurilor şi nu creşterea lor exponenţială, iar pornirea tiparniţelor nu are niciun efect asupra preţurilor, chiar dacă stimulează o cerere artificială, care nu este acoperită de o ofertă corespunzătoare.

Măsurile populiste adoptate de autorităţile „progresiste” din Europa vor fi primite, probabil, cu entuziasm de cetăţenii cu o educaţie economică şi financiară deficitară, al căror număr ar putea fi suficient şi pentru cîştigarea unor alegeri.

Din păcate, preţul tot mai mare care trebuie plătit pe termen lung pentru incompetenţa şi analfabetismul economic al autorităţilor nu poate fi plafonat prin ordonanţe de urgenţă.