Proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul e gata: Se interzice și achiziția de mașini și mobilă nouă
Dimensiune font:
Ministerul de Finanțe a elaborat proiectul de ordonanță de urgență pentru reducerile bugetare, care prevede, printre altele, interzicerea achiziției de mașini și mobilă și a cumulului pensie-salariu. De asemenea, apare interdicția de a face parte din două sau mai multe consilii de administrație.
Angajările la stat sunt și ele oprite
„De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, inclusiv activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă acestea, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, (...) mobilier și aparatură birotică. Asigurarea necesităților de bunuri prevăzute la alin. (1) se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiași instituții sau de la alte instituții publice”, potrivit proiectului consultat de MEDIAFAX.
Conform documentului, angajările sunt stopate la stat: „În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publiceși publice locale”nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, apare intedicția ca o persoană să facă parte din doua sau mai multe consilii de administrație.
Proiectul prevede și interdicția cumulului pensie-salariu.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, operatorilor economici, prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile
administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate”, se menționează în proiect.
Totodată, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.
Potrivit unor surse politice, documentul urmează să fie discutat în coaliția de guvernare, apoi să intre pe agenda Executivului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau