PSD cere demisii și la PNL în cazul azilelor groazei
Dimensiune font:
Social-democrații îi cer Ralucăi Turcan să facă un pas în spate după ce, în timpul mandatului său de ministru al Muncii, a acreditat unul dintre azilele groazei din Voluntari. Și USR
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, i-a cerut Ralucăi Turcan să facă un pas în spate, pentru că ar fi „un gest de demnitate politică”. „Domnul Budăi a înţeles să îşi dea demisia de onoare, doamna Turcan nu. Cred că şi doamna Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale grozei, ar trebui să facă un pas în spate, este un gest de demnitate politică. Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit al groazei la sfârşit”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, după şedinţa conducerii partidului.
De asemenea, USR Sibiu îi cere Ralucăi Turcan, printr-un comunicat de presă, să „își ceară scuze întregului popor, familiilor și bătrânilor afectați de abuzurile din comuna Voluntari și să dispară, apoi, din politica românească”.
„Raluca Turcan a fost, nici mai mult, nici mai puțin, ministrul care a avizat în 2021 deschiderea azilelor de tortură a bătrânilor, deschise sub atenta supraveghere a clanurilor din Voluntari, Ilfov, acolo unde domnește cuplul Pandele – Firea. (...) Cu această semnătură, Raluca Turcan își consolidează reputația de politician al erorilor, de susținător al marii corupții din România, înșelând și de această dată grosolan așteptările românilor. Este inadmisibil să girezi cu funcția și cu răspunderea pe care o ai ca ministru o structură care umilește și transformă în sclavi bătrânii care abia își mai duc zilele”, transmite USR Sibiu.
Ce răspuns dă PNL și Raluca Turcan
În replică, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că partidul nu are motive să ceară vreunui liberal demisia pentru că nu există implicaţii de natură legală, morală sau politică: „Aşa cum nici noi nu am interferat în actul politic al PSD, le cerem colegilor să se concentreze în continuare asupra deciziilor fireşti şi voluntare care trebuie luate pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete. Înţelegem dorinţa PSD de a relativiza vinovăţiile şi de a le împărţi cu noi, ca buni parteneri de guvernare, dar suntem convinşi că această tactică este una greşită, care potenţează un discurs generalist care, în final, se va întoarce împotriva ambelor partide”.
De asemenea, Raluca Turcan a răspuns atacurilor, pe pagina sa de Facebook, precizând că în momentul în care a semnat pentru unul din centrele pentru bătrâni din Voluntari toate documentele erau în regulă.
„Semnarea acreditării este o cerință administrativă și o obligație legală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Sunt acreditați peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel național (pe an sunt de ordinul sutelor). Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligațiilor în derularea activității, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească. Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri și că făptuitorii vor fi pedepsiți”, a precizat Raluca Turcan. Claudiu IACOB
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau