România susține confiscarea activelor rusești 'înghețate' - Legislația nu permite, dar se caută 'soluții juridice solide'
Dimensiune font:
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat că România susţine identificarea unei soluţii solide din punct de vedere juridic pentru a utiliza activele ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul Uniunii Europene, în vederea reconstrucţiei Ucrainei.
Precizările au fost făcute în cadrul unei declaraţii de presă susţinute alături de omologul lituanian, Gabrielius Landsbergis, în marja Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
"Am trecut în revistă măsurile vizând sancţionarea şi tragerea la răspundere a Rusiei. Am agreat relevanţa sancţiunilor coordonate adoptate în cooperare cu aliaţii şi partenerii noştri, cu accent pe consolidarea relaţiei transatlantice şi acţiunile iniţiate împreună cu G7. Am evidenţiat că, în cazul agresiunii ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei, coordonarea trebuie să aibă loc pe trei paliere: al adoptării, al implementării şi al contracarării eludării sancţiunilor. În acest sens, am salutat accentul puternic pus pe contracararea eludării sancţiunilor în cadrul celui de-al unsprezecelea pachet de sancţiuni. Am transmis că România susţine identificarea unei soluţii solide din punct de vedere juridic pentru a utiliza activele ruseşti îngheţate şi imobilizate pe teritoriul Uniunii Europene, în vederea reconstrucţiei Ucrainei", a spus ea, potrivit Agerpres.
Luminiţa Odobescu a menţionat că, în cadrul discuţiilor bilaterale, a fost reafirmat "sprijinul puternic" al celor două state pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
"Am reiterat sprijinul ferm şi aplicat pentru integrarea europeană şi aspiraţiile euroatlantice ale Ucrainei. Am concluzionat că susţinerea comunităţii internaţionale nu vine doar în sprijinul Ucrainei, ci apără principiile şi normele ordinii internaţionale bazate pe reguli", a arătat aceasta.
Ministrul român al Afacerilor Externe a subliniat şi necesitatea unui "răspuns adecvat şi ferm la încercările de destabilizare" a Republicii Moldova.
"Am evidenţiat totodată că este necesară furnizarea unui răspuns adecvat şi ferm la încercările de destabilizare a Republicii Moldova. De asemenea, am subliniat relevanţa specială a consolidării rezilienţei acestui stat, pe fondul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, precum şi al acţiunilor hibride, care vizează destabilizarea Republicii Moldova", a precizat aceasta.
Totodată, Luminiţa Odobescu a remarcat "evoluţia încurajatoare" a schimburilor comerciale cu Lituania şi a exprimat interesul României pentru dezvoltarea legăturilor în domeniile: energiei, securităţii ciberneticii, apărării, educaţiei şi culturii. Ea a mulţumit şi pentru susţinerea în vederea aderării la spaţiul Schengen.
"Discuţiile de astăzi au reconfirmat conlucrarea strânsă pe care o avem pe marile dosare în plan european şi pe faptul că avem poziţii foarte apropiate care urmăresc consolidarea şi susţinerea construcţiei europene. Am abordat totodată cu omologul meu lituanian şi obiectivul României privind finalizarea rapidă a procesului de aderare a României la spaţiul Schengen, mulţumindu-i încă o dată pentru sprijinul ferm al Lituaniei în favoarea României", a mai afirmat diplomatul român.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau