Se naște polul de dreapta: trei partide s-au unit în spatele lui Nicușor Dan
Dimensiune font:
Primarul Capitalei participă, sâmbătă, în calitate de invitat, la conferinţa Partidului Forţa Dreptei, derulată sub sloganul „Forţa de a reuşi”. La același eveniment participă și președintele PMP, Eugen Tomac, dar și reprezentanți ai USR. Este primul semnal la nivel înalt dat de către cele trei partide că vor forma un nou pol de dreapta, punctul central fiind susținerea lui Nicușor Dan pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că este datoria fiecărui politican de dreapta să „lupte” pentru ca „următorii patru ani din viaţa României să nu încapă din nou pe mâna PSD-ului”. Dan se arată optimist că, aşa cum dreapta a reuşit să se unească atunci când l-a susţinut pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti, la fel dreapta va avea succes şi la alegerile de anul viitor.
„Dreapta înseamnă respectarea regulilor, dreapta înseamnă un parteneriat real cu mediul privat, dreapta înseamnă respect pentru trecut, nu venim de nicăieri şi nu începe lumea cu noi şi, de aceea, în perspectiva unui an electoral foarte intens, cred că este datoria fiecăruia dintre noi să luptăm pentru ca următorii patru ani din viaţa României să nu încapă din nou pe mâna PSD-ului. (...) Sunt foarte optimist că, aşa cum dintr-o mişcare foarte dificilă, la momentul acela, dar corectă, între partidele de dreapta, am avut succesul din 2020 în Bucureşti, sunt optimist pentru succesul dreptei în alegerile care urmează în 2024”, a afirmat Nicuşor Dan sâmbătă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau