Sorina Pintea, fără cătușe și cu escorta la distanță după un scandal monstru. Fostul ministru află dacă rămâne în arest
Dimensiune font:
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a ajuns vineri dimineață la Curtea de Apel București, unde urmează să se judece contestația măsurii arestării preventive. Ea a fost adusă fără cătuşe, după scandalul provocat de imaginile cu ea încătuşată, iar polițiștii au păstrat o distanță de „discreție”. Pintea este suspectată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.
Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbăta trecută, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii.
Sorina Pintea a contestat decizia, iar solicitarea ei va fi judecată azi, la Curtea de Apel București.
Avocaţii Sorinei Pintea au depus o plângere în care reclamă că poliţiştii care asigurau escorta fostului ministru au bruscat-o la intrarea în spital. Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, că a cerut şefului Poliţiei Române să înceapă o anchetă în cazul Sorinei Pintea.
Ancheta vizează modul în care au acționat poliţiştii care au asigurat transportul fostului ministru de la arestul central, la policlinica MAI.
Fostul șef de la Sănătate este suspectat că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau