Tudose îi răspunde lui Ciucă pe tema comisarului european: 'E atributul primului-ministru, punct!'

7

Dimensiune font:

| 22-08-2024 07:57

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a reacţionat, miercuri, la mesajul transmis de liderul PNL Nicolae Ciucă, privind consultările în coaliţie pe tema desemnării comisarului european din partea României, el afirmând că ieri, toată ziua a căutat să vadă când au fost consultările, acum cinci ani, făcute de liberali cu toată România, în desemnarea Adinei Vălean şi nu le-a găsit. Tudose a ţinut să precizeze că este atributul primului-ministru de a face această nominalizare.

Mihai Tudose a declarat la sediul PSD că social-democraţii îşi doresc un portofoliu economic, prin care să poată fi ajutată şi România. ”Am auzit părerile domnilor de la PNL, cu portofoliul extinderii.

Toate portofoliile sunt importante, că sunt practic ministere în cadrul guvernului Uniunii Europene, nu poţi să spui că un portofoliu este mai important decât altul, toate au rolul lor în viaţă. Dar, pentru România, un portofoliu pe domniul economic, care nu stă numai în buget, înseamnă şi dezvoltare, şi agricultură, tot ce ţine de economie. Este evident că noi avem o mulţime de lucruri şi de negociat cu Comisia, specifice României şi o voce mai aproape de foc, de soare, e mai bună”, a arătat Tudose.

Intrebat dacă s-a discutat în coaliţie despre propunerea de comisar european, Tudose a răspuns

”Am văzut ultima declaraţie a reprezentanţilor liberalilor, cu faptul că este comisarul României. Vă spun că ieri, toată ziua am căutat să văd când au fost consultările, acum cinci ani, făcute de liberali cu toată România, în desemnarea doamnei Vălean. Bă, nu le-am găsit, dacă mi le spuneţi voi...Este atributul primului-ministru. Punct”.

El a mai arătat că ”atributul constituţional este următorul: propunerea vine de la prim-ministru”. ”Înţeleg ce vor alţii, eu vă spun ce scrie la carte. Domnul Ciucă, poate să scrie cărţi, scoate filme, treaba lui, dar propunerea este a primului-ministru. Este singura cale pe care vine propunerea de comisar. Nu o trimite nimeni altcineva, nici preşedintele, nici Patriarhul...”, a comentat europarlamentarul PSD.

Ce a spus Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a lansat un atac, marţi, la adresa premierului Marcel Ciolacu, pe tema desemnării comisarului european din partea României, liderul liberal afirmând că acest post este al României şi nu al PSD şi nu este atributul unui singur om, fie el şi prim-ministru, ci este o decizie care trebuie luată în cadrul coaliţiei. În plus, preşedintele PNL mai arată că putem lua în calcul postul de comisar european pentru Agricultură, care va contribui şi la sprijinul atât de necesar de care au nevoie fermierii români, dar va cântări şi la susţinerea întregii regiuni. Ciucă a făcut un apel către partenerii de coaliţie să lase deoparte interesul politic imediat şi să discute serios despre nevoile României, nu ale PSD. ”Campania electorală va trece, interesul poporului român rămâne!”, mai arată Ciucă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Liderii PSD Iași au votat pentru „calea sigură”
24/11/2024 10:05

Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a votat duminică dimineaţa la secţia 244 de la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” din Iaşi. Alături de el au venit şi colegi de partid. Printre ei au fost ...

Peste 220.000 de alegători din Diaspora au votat
24/11/2024 09:25

227.678 de alegători au votat in diaspora, pană duminică, la ora 9,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate in timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Ag ...

Alegeri prezidenţiale. 18.008.480 de alegători sunt înscrişi pe listele electorale permanente
24/11/2024 07:23

Numărul total al alegătorilor inscrişi in listele electorale permanente, valabil pentru scrutinul prezidenţial, este de 18.008.480 de cetăţeni, după cum a informat vineri Autoritatea Electorală Permanen ...

Tudor Chirilă: Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. E mereu loc de mai rău. Și pentru asta trebuie să ieșim la vot
24/11/2024 00:05

Artistul Tudor Chirilă sustine că fiecare votant trebuie să-si spună anumite intrebări cu privire la candidatii de la prezidentiale, iar apoi să pună stampila de vot. „Să intelegem că bazinul de vot ...

„Nu suntem nebuni”. Medvedev, schimbare radicală de retorică: Rusia nu este dispusă să înceapă un război nuclear
24/11/2024 00:01

Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care anterior a amenintat in mod repetat Occidentul cu arme nucleare, si-a schimbat brusc retorica, scrie publicatia independentă The Mosc ...

„Moldova, regiune prioritară pentru investiții în Sănătate”
23/11/2024 19:10

Elita sistemului medical din regiunea Moldovei a fost prezentă la Iasi la sfarsitul acestei săptămani. Palatul Culturii a fost gazda unei intalniri deosebite organizată de ministerul Sănătătii, sub coord ...

Robert Turcescu acuză mafia de partid și de stat! Vor încerca să măsluiască alegerile
23/11/2024 11:38

Mai sunt două zile, dar nu se termină! La cum arată situatia, parcă văd că abia duminică seara la 21.00 incepe adevarata nebunie: trei candidati (Simion, Lasconi, Ciucă) la egalitate pe locul doi! Ne ...

Traian Băsescu îl face ”fetiță” pe Rareș Bogdan! Reacția lui ”ruj roz”
23/11/2024 11:16

Rares Bogdan l-a acuzat vineri pe Traian Băsescu că actionează “diabolic” in incercarea de a se “lipi” de lidera USR, Elena Lasconi, pe care o vrea la Palatul Cotroceni, atrăgandu-si o replică dur ...

Eurodeputatul Eugen Tomac: Aderarea la Schengen nu este în niciun caz o victorie a actualului guvern
23/11/2024 10:39

Intrarea in Schengen este un drept pe care romanii il meritau demult, nu o favoare a actualului guvern, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac. El spune că procesul pe care l-a initiat la CJUE a fost un pas necesar ...

Ciolacu, întrebat despre zborul cu avionul privat la Nisa:
23/11/2024 08:28

In cadrul unei dezbateri electorale organizate joi seară de Antena 3, premierul Marcel Ciolacu a fost intrebat cu privire la zborul cu avionul privat inchiriat de compania Nordis, cu care a fost la Nisa in 202 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei