Un politician american a fost arestat, fiind acuzat că a plătit pentru asasinarea unor rivali politici
Dimensiune font:
Un fost candidat republican la alegerile legislative din statul american New Mexico a fost arestat luni sub acuzaţia că a plătit atacuri armate asupra locuinţelor a patru democraţi, transmite AFP.
Poliţia din Albuquerque afirmă că Solomon Pena, care nu a reuşit să obţină un mandat în Camera Reprezentanţilor, este suspectat că a plătit patru bărbaţi pentru a trage cu armele în casele unde locuiau doi comisari de comitat şi doi membri ai legislativului statului. Într-un mesaj pe Twitter, şeful poliţiei locale, Harold Medina, a precizat că Pena este acuzat şi de "conspiraţie".
Atacurile cu arme de foc au avut loc între 4 decembrie şi 3 ianuarie; potrivit poliţiei, nimeni nu a fost rănit.
Una din ţinte a fost senatoarea democrată Linda Lopez. Trei din gloanţele trase asupra locuinţei acesteia au trecut prin fereastra fiicei sale de zece ani, la începutul lui ianuarie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau