Ursula von der Leyen i-a cerut lui Xi Jinping să îl convingă pe Putin să oprească războiul din Ucraina
Dimensiune font:
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat luni, la finalul unui întrevederi tripartite la Paris cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu cel francez Emmanuel Macron, că Uniunea Europeană mizează pe China pentru ca aceasta să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia astfel încât să convingă Moscova să nu mai continue războiul în Ucraina.
„Contăm pe China pentru a-şi folosi întreaga influenţă pe lângă Rusia pentru oprirea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a indicat şefa executivului comunitar într-o declaraţie acordată presei.
„Preşedintele Xi a jucat un rol important în dezescaladarea ameninţărilor nucleare iresponsabile ale Rusiei şi sunt încrezătoare că va continua” să joace acest rol, a adăugat Ursula von der Leyen.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni mai devreme că a ordonat efectuarea în viitorul apropiat a unor exerciţii militare pentru utilizarea de arme nucleare tactice, exerciţii în care vor fi implicate cu precădere trupele poziţionate în proximitatea Ucrainei şi care sunt o reacţie a Rusiei în urma declaraţiilor unor lideri occidentali, printre care şi preşedintele francez Emmanuel Macron, privind o posibilă trimitere de soldaţi ai NATO în Ucraina.
Ursula von der Leyen i-a cerut de asemenea lui Xi Jinping să facă „mai multe eforturi pentru a limita livrarea către Rusia de echipamente cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară), care se regăsesc pe câmpul de luptă” în Ucraina.
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat lunea trecută că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă în schimb industriei militare ruse „un sprijin incalculabil” prin vânzarea unor produse de micro-electronică, maşini-unelte şi optică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau