VIDEO ​Legea pensiilor a fost adoptată și de Camera Deputaților / Opoziția: Această lege este mincinoasă cap-coadă

parlament  senat-george

Dimensiune font:

| 20-11-2023 20:20

 Deputații au adoptat luni, în ședință de plen, legea pensiilor după ce Comisia de Muncă a dat raport favorabil proiectului propus de Guvern, dar cu amendamente admise de la PSD şi PNL. Actul normativ - care prevede că pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după o nouă formulă - a fost dezbătut de Senat săptămâna trecută, pe repede-înaintem într-o ședință cu scandal. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz. O parte dintre modificări: stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani, iar până în 2035 vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, iar pentru a beneficia de pensie anticipată, este necesar un stagiu complet de cotizare contributiv de 35 de ani.

plen Camera 

 

18:49Legea pensiilor a fost adoptată.

18:10Dezbaterile pe amendamente au început. Propunerile opoziției, respinse pe bandă rulantă.

18:05Marius Budăi: „Am auzit aici foarte multe dezbateri și îngrijorări despre viitorul pensiilor. Eu personal le mulțumesc colegilor de la minister că au lucrat la această lege împreună cu Banca Mondială și Comisia Europeană timp de patru ani. Să spui ca nu a existat dezbatere e un puțin forțată. Principiile de la care a plecat aceasta lege solidaritate, echitate și respectarea muncii sunt pe deplin respectate ” 

18:05Tudor Polack, PNL: „Dezbatem un subiect extrem de important pentru toată lumea. În acest context, stimați colegi din alianța USR-AUR ați ales să faceți ce știți voi mai bine zgomot. Avem o legea care eliminăm inechitățile și este bazată pe contributivitate”.

18:01Violeta Alexandru, Forța Dreptei: În ultimele săptămâni s-a simțit un haos și trebuia să explicăm de zeci de ori că sunt grupe care nu se mai regăsesc în lege . Unul dintre cele mai important subiect de reformă anununțat de atâția ani care trebuia dezbătut și care trebuia să fie un subiect de claritate pentru toți pensionarii a ajuns să genereze un haos și o teamă că minținți și nu există bani și pentru că sunt o serie de lucruri pe care n-ați avut curajul să le spuneți oamenilor.

17:56Csep Andreea, UDMR: „Fiecare dintre noi are responsabilitatea votului de azi față de românii și de cetățenii acestei țări care vor fi afectați de această lege. O pătrime din populația acestei țări va beneficia de modificările pe care le votăm noi astăzi. Credem că punctele în plus pe care le vor primi oamenii pentru recalcularea pensiilor este una binevenită. Totuși au fost respinse amendamentele noastre am propus un mod de calcul diferențiat pentru femeile care au născut copii în România pentru că doar 0,25 de pucnte asimiliate în anii petrecuți acasă cu creșterea copiilor este bătaie de joc” .

 

17:05Adrian Seidler, USR: „Este o minciună. Această este o lege mincinoasă cap-coadă. Nu faceți altceva decât să mințiți pensionari. O spune si Blocul Național Sindical citez: „Această lege creează inechitate raportat la contributivitate. De fapt cea mai mare inechitate este că în continuare există pensii speciale pe care le-ați salvat pentru cel puțin 40 de ani USR își dorește creșterea pensiilor și un sistem echitabil dar spunem nu acestei minciuni legalizate și al haosului bugetar pe acre îl creați cu bunăștiință/ Voi închieia cu un citat al unui parlamentar al vostru care, azi, în comisie a spus următoarele: E o tâmpenie dar votăm oricum. Semnat PSD”.

17:45Președintele comisiei de Muncă Adrian Solomon a citit în plen raportul legii pensiilor.

17:43Începe dezbaterea legii pensiilor. Ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu: „Supun atenției dvs un proiect de lege care își dorește să aducă echitate românilor, să aducă pensii care reprezintă o formă de respect atît pentru românii care au muncit dar și pentru românii care muncesc. Noua legea are două elemente importante contributivitate și muncă. Aceștia sunt cei doi piloni pe care se bazează reforma pe care o facem astfel încât la muncă egală să avem venituri egale ale pensiilor”

 

17:34Raportul comisiei de Muncă privind legea pensiilor este redactat. 

VEZI AICI FORMA FINALA A LEGII PENSIILOR

16:08Ședința de plen din Camera Deputaților a început. Se așteaptă redactarea raportului comisiei de Muncă pe legea pensiilor.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, prezentă la dezbateri a declarat că având în vedere negocierile pe care le avem cu privire la PNRR, rugămintea ei este să joace în echipă şi nu pe contre şi să susţină proiectul.

 

„Ne aflăm în faţa dumneavoastră cu un proiect de lege în procedură de urgenţă care vizează pensiile românilor din sistemul public de pensii. Această lege are ca obiectiv principal corectarea inechităţilor, adică un român care a ieşit la pensie pe legi diferite dar care a avut aceeaşi muncă şi aceeaşi contributivitate la asigurările sociale de stat, să aibă acelaşi cuantum al pensiilor”, a spus ministrul în comisie.

Simona Bucura Oprescu a mai afirmat că inițiativa dorește să aducă „într-o zonă de echitate şi femeile şi bărbaţii” respectiv, să corecteze inechităţile în ceea ce priveşte indemnizaţia minimă socială.

Ea a precizat că rugămintea pe care o adresează este ca, ”dincolo de culoarea politică pe care o au, să înţeleagă că este o lege esenţială pentru români şi în acelaşi timp o lege esenţială pentru România. ”Având în vedere negocierile pe care le avem cu privire la PNRR, rugămintea pe care o adresez este să jucăm în echipă şi nu pe contre, fiindcă echipa este pentru România”, a spus ea.

În cadrul dezbaterilor, amendamentele Opoziţiei nu au fost susţinute la vot, fiind adoptate doar cele ale PSD şi PNL.

 

Parlamentarii AUR au venit în comisie cu pancarte cu mesajele: ”Românii egali în faţa legii”, ”Respect pentru părinţi”, ”Vrem mărire cu 60%. Cine dă mai mult?”, ”Apărăm bătrânii ţării”, Creşteţi pensiile! ”Femeia este o comoară”.

Reamintim că proiectul legii pensiilor a fost dezbătut de Senat săptămâna trecută într-o ședință cu scandal și are termen de adoptare limită din partea Parlamentului până pe 21 noiembrie. Principala problemă ridicată de parlamentarii opoziției este lipsa impactului bugetar care nu este trecută în lege.

Principalele modificări

  • Stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani
  • Până în 2035 vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani
  • Pentru a beneficia de pensie anticipată, este necesar un stagiu complet de cotizare contributiv de 35 de ani.

Stagiile de cotizare peste 25 de ani vor fi răsplătite cu puncte suplimentare, respectiv:

  • 0,50 puncte/an pentru anii de contributivitate din intervalul 26-30 inclusiv;
  • 0,75 puncte/an pentru anii de contributivitate din intervalul 31-35 inclusiv;
  • 1 punct/an începând cu anul 36 de contributivitate.

Sporurile nepermanente contributive vor fi calculate la pensie, respectiv acord global, plata cu ora, al treisprezecelea salariu, premii, etc.

Femeile cu mai mulți copii, reducere la vârsta de pensionare

Femeile cu mai mulți copii vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. Astfel, reducerile pentru mamele care au născut și crescut copii cel puțin până la vârsta de 16 ani sunt:

  • Un copil: 6 luni
  • Doi copii: un an
  • Trei copii: un an și șase luni
  • Patru copii: doi ani
  • Cinci copii: doi ani și șase luni
  • Șase copii: trei ani
  • Șapte copii sau mai mulți: trei ani și șase luni

Reducerea vârstei de pensionare se aplică și în cazul femeilor care au adoptat copii și i-au crescut minim 14 ani.

Persoanele care lucrează în condiții de handicap grav sau accentuat vor primi o suplimentare a numărului de puncte contributiv cu încă un număr fix de puncte, respectiv de 0,5 pct., respectiv 0,25 pct. pentru fiecare an.

Noua formulă de calcul a pensiei

Pensia va fi egală cu valoarea punctului de referință înmulțit cu numărul de puncte. Valoarea punctului de referință reprezintă valoarea punctului de pensie împărțit la 25, iar numărul total de puncte de pensie este format din numărul de puncte contributive, necontributive și de stabilitate.

În termen de șase luni vor fi recalculate toate pensiile aflate în plată pentru care există la dosar documente cu sporuri/venituri contributive nepermanente. La calculul pensiei va fi avut în vedere venitul brut pentru care s-a reținut contribuția de asigurări sociale.

În situația în care, din diverse motive, nu se poate face dovada acestor venituri brute cu documente, la calculul punctajelor se utilizează, ca și in prezent, salariile din carnetul de muncă și sporurile permanente.

Formula de majorare are în vedere rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior. Procentul de majorare și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și va fi stabilit în funcție de veniturile la BASS și inflația estimată de INS din anul precedent, potrivit actului normativ.

Începând cu data intrării în vigoare a noii legi, cuantumul indemnizației va fi majorat anual cu același mecanism de majorare a pensiilor publice.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Tudor Chirilă: Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. E mereu loc de mai rău. Și pentru asta trebuie să ieșim la vot
24/11/2024 00:05

Artistul Tudor Chirilă sustine că fiecare votant trebuie să-si spună anumite intrebări cu privire la candidatii de la prezidentiale, iar apoi să pună stampila de vot. „Să intelegem că bazinul de vot ...

„Nu suntem nebuni”. Medvedev, schimbare radicală de retorică: Rusia nu este dispusă să înceapă un război nuclear
24/11/2024 00:01

Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care anterior a amenintat in mod repetat Occidentul cu arme nucleare, si-a schimbat brusc retorica, scrie publicatia independentă The Mosc ...

„Moldova, regiune prioritară pentru investiții în Sănătate”
23/11/2024 19:10

Elita sistemului medical din regiunea Moldovei a fost prezentă la Iasi la sfarsitul acestei săptămani. Palatul Culturii a fost gazda unei intalniri deosebite organizată de ministerul Sănătătii, sub coord ...

Robert Turcescu acuză mafia de partid și de stat! Vor încerca să măsluiască alegerile
23/11/2024 11:38

Mai sunt două zile, dar nu se termină! La cum arată situatia, parcă văd că abia duminică seara la 21.00 incepe adevarata nebunie: trei candidati (Simion, Lasconi, Ciucă) la egalitate pe locul doi! Ne ...

Traian Băsescu îl face ”fetiță” pe Rareș Bogdan! Reacția lui ”ruj roz”
23/11/2024 11:16

Rares Bogdan l-a acuzat vineri pe Traian Băsescu că actionează “diabolic” in incercarea de a se “lipi” de lidera USR, Elena Lasconi, pe care o vrea la Palatul Cotroceni, atrăgandu-si o replică dur ...

Eurodeputatul Eugen Tomac: Aderarea la Schengen nu este în niciun caz o victorie a actualului guvern
23/11/2024 10:39

Intrarea in Schengen este un drept pe care romanii il meritau demult, nu o favoare a actualului guvern, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac. El spune că procesul pe care l-a initiat la CJUE a fost un pas necesar ...

Ciolacu, întrebat despre zborul cu avionul privat la Nisa:
23/11/2024 08:28

In cadrul unei dezbateri electorale organizate joi seară de Antena 3, premierul Marcel Ciolacu a fost intrebat cu privire la zborul cu avionul privat inchiriat de compania Nordis, cu care a fost la Nisa in 202 ...

Credinciosul Ciucă vrea legalizarea căsătoriilor homosexuale: ”Deciziile CEDO trebuie respectate”
23/11/2024 08:26

Nicolae Ciucă, presedintele PNL si candidatul formatiunii la presedintie, a declarat că deciziile CEDO trebuie respectate, cand vine vorba despre legalizarea parteneriatului civil intre persoane de acelasi s ...

Vladimir Putin a arătat un cartonaș roșu Occidentului. Ce semnificație are discursul liderului de la Kremlin
23/11/2024 08:25

Mesajul important din discursul lui Vladimir Putin a fost că „Rusia crede că Occidentul a trecut de la un război proxy la un război direct” si că părtile se află acum intr-un „conflict mondial”, ...

După Serbia, Ungaria și Slovacia, Polonia atrage atenția asupra riscului unui război global: ”Amenințarea este gravă și reală”. Somn ușor, România!
23/11/2024 08:22

Premierul polonez Donald Tusk a declarat vineri, după ce Rusia a lansat o rachetă balistică hipersonică cu rază medie asupra unui oras ucrainean, că evenimentele recente arată că există un risc real de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei