La Spitalul „Sf. Pantelimon" au apărut alte cinci decese suspecte
Dimensiune font:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti verifică rezultatele autopsiilor efectuate anterior în cazul a cinci morţi suspecte la Spitalul Pantelimon. Potrivit surselor, nu vor fi efectuate exhumări, ci vor fi analizate documentele privind autopsiile efectuate înainte de începerea anchetei, în cazul unor persoane decedate la Spitalul Pantelimon şi pentru care s-au făcut la momentul respectiv dosare de moarte suspectă.
În prezent, şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, este audiată la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, în dosarul în care două doctoriţe au fost arestate preventiv pentru că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.
Florina Pompilian nu a dorit să dea declaraţii presei, fiind însoţită de avocat.
Pe 8 august, doctoriţele Maria Alexandra Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.
"Procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie", spun anchetatorii.
De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00".
Anchetatorii afirmă că, înainte ca medicii să îi scadă, pentru a doua oară, doza de noradrenalină, starea pacientului se îmbunătăţise.
"Pacientul în vârstă de 54 de ani a fost internat în spital în data de 17 martie, iar pe fondul agravării stării de sănătate a fost transferat la ATI în data de 25 martie. În data de 26 martie are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătăţit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 4 aprilie are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină şi survine decesul", a transmis un reprezentant al Parchetului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau