Medicul șef al Papei Francisc: Am luat în calcul oprirea tratamentului și să-l lăsăm 'să se ducă'
Dimensiune font:
Personalul medical care îl îngrijește pe Papa Francisc s-a gândit să pună capăt tratamentului pentru ca acesta să poată muri în pace. Suveranul Pontif în vârstă de 88 de ani a fost spitalizat cu pneumonie la ambii plămâni
Medicul șef, Sergio Alfieri, a declarat pentru ziarul italian Corriere della Sera că momentul critic a avut loc pe 28 februarie, când papa a avut o criză respiratorie și și-a inhalat propria vomă.
„A trebuit să alegem dacă să ne oprim și să îl lăsăm să se ducă sau să forțăm lucrurile și să încercăm toate medicamentele și terapiile posibile, riscând foarte mult să afectăm alte organe. Și, în cele din urmă, am ales această cale”, a spus Alfieri.
Alfieri, care a condus echipa medicală de la spitalul Gemelli din Roma, a declarat că decizia de a continua tratamentul a fost luată de Massimiliano Strappetti, asistentul lui Francisc. Acesta i-ar fi spus lui Alfieri: „Încearcă totul, nu vom renunța. Asta am gândit și noi, cu toții. Și nimeni nu a renunțat”.
Papa Francisc a părăsit spitalul pe 23 martie, după 38 de zile de spitalizare, cea mai lungă de la alegerea sa ca papă, în urmă cu 12 ani.
Suveranul Pontif a avut o serie de crize respiratorii în timpul spitalizării, Alfieri declarând anterior că două dintre acestea au pus viața Papei în pericol.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau