Ministrul Finanţelor: Primele două luni arată reducerea cu 5% a cheltuielilor de funcţionare la nivelul bugetului de stat
Dimensiune font:
Primele două luni din 2025 arată o reducere a cheltuielilor de funcţionare de 5% la nivelul bugetului de stat şi de aproape 4% la nivelul autorităţilor locale, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna
Primele rezultate ale reducerii cheltuielilor statului se văd deja. Cheltuim mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar încasările cresc. Primele două luni din 2025 arată o reducere a cheltuielilor de funcţionare de 5% la nivelul bugetului de stat şi de aproape 4% la nivelul autorităţilor locale. Cu excepţia cheltuielilor pentru sănătate, instituţiile statului au cheltuit cu 380 de milioane de lei mai puţin pe bunuri şi servicii, comparativ cu primele două luni din 2024", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
În acelaşi timp, el a subliniat că încasările din colectarea TVA au crescut şi au ajuns la peste 25 de miliarde de lei în primele două luni ale anului. Tanczos Barna susţine, însă, că o corectare a deficitului bugetar este un proces de lungă durată.
"Trebuie să rămânem fermi în angajamentul nostru de a ne încadra în deficitul de 7% şi de a stimula creşterea economică prin investiţii. Frânarea ritmului de cheltuieli şi îmbunătăţirea serviciilor publice rămân priorităţi absolute, pentru care avem nevoie de un efort susţinut din partea tuturor instituţiilor statului", a precizat şeful de la Finanţe.
Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 30,24 miliarde de lei, respectiv 1,58% din PIB, faţă de deficitul de 28,99 miliarde de lei, respectiv 1,64% din PIB aferent celor două luni ale anului 2024, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, publicate miercuri. În ianuarie, deficitul bugetar a fost de 0,58% din PIB.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau