Ludovic Orban vrea să angajeze toți medicii care au absolvit rezidențiatul
Dimensiune font:
Premierul Ludovic Orban a anunţat că se intenţionează găsirea unei soluţii pentru a angaja toţi medicii care promovează examenul de rezidenţiat în acest an, în condiţiile în care în lupta cu COVID-19 există o problemă legată de numărul cadrelor medicale.
"Acum e un moment important pe care n-avem cum să-l pierdem. E examenul celor care terminat rezidenţiatul şi acolo intenţionăm să găsim o soluţie să-i angajăm pe toţi cei care au terminat rezidenţiatul şi au luat examenul, să intre în acest dispozitiv de luptă, pentru că asta ne-ar furniza cadre medicale suplimentare de care avem nevoie ca de aer, pentru că, repet, noi n-avem probleme de paturi, de tot ce înseamnă dispozitive - injectomate, ventilatoare. Cu siguranţă aceste echipamente există, există peste capacitate. Limita mai degrabă provine din capacitatea de a mobiliza suficient personal pentru a menţine funcţionalitatea. Noi avem şi acum secţii ATI care nu lucrează la capacitatea maximă - sunt inclusiv în spitale COVID cu experienţă, pentru că nu au suficient personal să deservească paturile suplimentar", a precizat premierul.
El a adăugat că, în ceea ce priveşte numărul paturi pentru pacienţii COVID-19, direcţiile de sănătate publică au cerut spitalelor non-COVID crearea unor saloane şi circuite separate unde să poată fi trataţi cei infectaţi cu noul coronavirus.
Referitor la cadrele medicale, Ludovic Orban a precizat că în ultima perioadă s-a apelat la foarte multe detaşări pentru a putea acoperi necesarul din unele spitale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau