Medicii de familie vor un program Masca și dezinfectantul, în locul programului Cornul și laptele

1medici

Dimensiune font:

| 18-08-2020 20:38

Societatea Națională de Medicina Familiei, la solicitarea membrilor săi, a făcut o analiză a principalelor probleme care pot să apară în această perioadă și a stabilit o serie de propuneri pentru preîntâmpinarea lor și pentru diminuarea riscurilor atât pentru profesioniști cât și pentru pacienți. Toamna reprezintă sezonul cu o incidență crescută a virozelor respiratorii și de debut a infecțiilor gripale. În acest an ne confruntăm, suplimentar, cu o transmitere comunitară crescută a infecției cu SARS COV2. În plus, începerea anului școlar implică o intensă activitate birocratică medicală. Se cer avize, scutiri, adeverințe, dosare medicale etc. și se aglomerează activitatea la cabinete pentru obținerea acestor acte medicale. În consecință, SNMF prezintă o serie de măsuri specifice pentru a încerca limitarea răspândirii infecției cu SARS Cov-2 în contextul începerii anului școlar”, se arată în comunicatul transmis de SNMF.

Copiii cu semne de afecțiuni respiratorii acute, izolați la domiciliu

Medicii de familie susțin că, în condițiile în care toamna reprezintă sezonul cu o incidență crescută a virozelor respiratorii și de debut a infecțiilor gripale, iar, suplimentar, în acest an ne confruntăm cu o transmitere comunitară crescută a infecției cu SARS COV2 și nu există criterii clinice validate științific de diferențiere clinica certă între infecția COVID-19, gripă și virozele sezoniere, se impune identificarea precoce, în familie, a copiilor cu semne de afecțiuni respiratorii acute și izolarea acestora la domiciliu.

Asta mai ales din cauza faptului că prezența în școală și ulterior în sălile de așteptare de la cabinetele de medicina de familie, a elevilor cu oricare dintre afecțiunile enunțate reprezintă un risc semnificativ pentru răspândirea acestor boli, inclusiv a infectiei cu SARS COV 2.

Ca modalități de implementare a măsurilor vizând reducerea răspândirii noului coronavirus în rândul elevilor, medicii de familie propun distribuirea de materiale cu informații clare, scurte și precise către părinți privind identificarea precoce a semnelor de infecții respiratorii (media, afișaj, instrucțiuni scrise oferite de școli, instruirea directă de către învățători și diriginți); instruirea părintelui în școala, prin intermediul media, cabinete, cu privire la atitudinea de urmat: copilul va fi reținut la domiciliu chiar și la semne minore de boală și medicul de familie va fi contactat telefonic .

Se solicită renunțarea la birocrația specifică începutului de an școlar

Medicii de familie pledează pentru renunțarea la birocrația specifică începutului de an școlar, în vederea limitării prezentării la cabinetele medicilor pentru demersuri birocratice care suportă amânare și pentru care este dificil de realizat o programare fără a afecta îngrijirea persoanelor care se prezintă pentru starea de boală. Ca modalități de implementare a acestei măsuri, medicii propun renunțarea la eliberarea adeverințelor medicale care să ateste capacitatea copilului de a participa la orele de sport. Vor fi solicitate medicilor de familie doar adeverințe care atestă încadrarea într-o categorie scutită de efort fizic; aviz epidemiologic pentru (re)intrarea în colectivitate; fișa de vaccinări; adeverințe de boli cronice pentru părinți! (deși nu există această cerință în legislație, anumite școli și licee solicită astfel de documente); adeverință medicală pentru înscrierea în colectivitate (deși este nevoie de acest document numai la intrarea într-un nou  ciclu de învățământ, unele unități școlare solicită pentru toți elevii un astfel de document,  care are doua pagini și presupune examen clinic complet pe aparate și sisteme, înregistrarea greutății, înălțimii, TA etc.).

Utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță în situația în care școala solicită anumite documente pe care medicul de familie le eliberează, comunicare între medic de familie, școală și părinte sunt și acestea modalități de implementare a acestor măsuri.

Totodată, Societatea Națională de Medicina Familiei propune redirecționarea fondurilor din programe sociale în aceste scopuri. Propunem transformarea programului Cornul și laptele într-un program de tip Masca și dezinfectantul, astfel încât fondurile deja prevăzute în buget să fie cheltuite mai eficient și mai riguros, pe lângă fondurile necesare pentru investiții specifice perioadei epidemice. Apoi, statul trebuie să introducă gratuitate pentru vaccinarea antigripală a copiilor din colectivitățile școlare și să fie elaborate proceduri dedicate și clare privind testarea și managementul copiilor din colectivități suspecți de infecția cu SARS COV-2 (conform definiției de caz)”, mai spun cei din Societatea Națională de Medicina Familiei. Daniel BACIU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii?
22/11/2024 11:37

Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii? Magneziul joacă un rol important in sănătatea cardiovasculară, insă nu toate formele administrate printr-un tratament sunt la fel de eficiente pentru pe ...

Pacienții cu dizabilități, expuși unui risc major de sănătate din cauza deciziilor legislative
21/11/2024 15:01

O decizie recentă a Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputatilor a generat ingrijorări majore in randul specialistilor si pacientilor, punand in pericol accesul persoanelor cu dizabilităti la servicii m ...

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii
21/11/2024 13:32

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii Curcuma longa, cunoscuta si ca turmeric, este o planta din familia ghimbirului, originara din sud-estul Asiei, fiind comercializata mai ales in Indi ...

Dezvăluiri absolut incredibile de la un mare spital din Iași: Medici acuzați că se drogau în timpul gărzilor
21/11/2024 11:09

  Este anchetă uriasă la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi. Doi medici sunt vizati de către procurorii DIICOT pentru consum de droguri. Acestia s-ar fi drogat chiar in timp ce erau ...

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie
20/11/2024 12:24

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie ,,Pentru o viata sanatoasa evitati excesul de sare, zahar si grasimi’’. Auzim probabil prea des acest indemn insa nimeni nu ne spune ce inseamna acest e ...

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de demență
19/11/2024 12:30

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de dementă Dementa se dovedeste a fi foarte greu de tratat cu medicamente, dar oamenii de stiintă incearcă să găsească „ingrediente secrete&rdqu ...

Astenia de toamna. Realitate sau mit?
19/11/2024 11:33

Astenia de toamna. Realitate sau mit? Trecerea la un nou sezon, in speta trecerea de la vara la toamna, este marcata de o schimbare a starii de spirit, provocata de ajustarea intregului organism la schimbari ...

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp
18/11/2024 13:02

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp   Ficatul este considerat, pe bună dreptate, un motor al detoxifierii organismului. El are un rol esential in sănătatea noastră, indeplinind peste ...

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi
18/11/2024 11:17

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi  Cunoscut in mod special datorita aromei inconfundabile si gustului pe care il confera preparatelor culinare, usturo ...

Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în rezidenţiat
17/11/2024 08:01

Ministerul Sănătătii organizează duminică, 17 noiembrie, concursul national de intrare in rezidentiat 2024, sub formă de test-grilă cu 200 de intrebări. Conform datelor oficiale, sunt inscrisi 10.575 de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei