Obezitatea, un pericol mai mare pentru sănătate decât fumatul
Dimensiune font:
Ministrul Sănătății a vorbit recent despre cazurile de obezitate în rândul copiilor. Potrivit celor spuse de Ioana Mihăilă, această problemă devine din ce în ce mai îngrijorătoare pe zi ce trece.
ților afectați de Alzheimer
Ioana Mihăilă a explicat că adultul ar trebui să fie primul educat despre alimentația pe care o oferă copilului iar obezitatea a ajuns „să fie un factor de risc pentru sănătate mai mare decât fumatul”.
„Deocamdată, România nu stă foarte rău dacă ne comparăm cu alte țări din UE la incidența obezității la adult, dar stăm destul de rău atunci când vorbim de incidența obezității la copil.
Dacă este să cuantificăm riscul pe care obezitatea îl aduce, există state precum SUA în care obezitatea a ajuns să fie un factor de risc pentru sănătate mai mare decât fumatul. (…) Obezitatea tinde să devină din ce în ce mai importantă la noi și mai ales, ce este îngrijorător, tinde să devină din ce în ce mai importantă la copil.
Cred că, pe acest lucru, trebuie să ne concentrăm pentru a preveni obezitatea la copil și acest lucru se face educând în primul rând adultul, părintele sau bunicul care hrănesc copilul și oferind copilului accesul la activitate fizică”, a declarat Ioana Mihăilă pentru AlephNews.
De asemenea, aceasta a vorbit și despre anorexie, punctând că este „una prin principalele cauze de deces la femeile tinere.”
,,Anorexia este o afecțiune a țărilor destul de dezvoltate și afectează, în general femeile tinere, care au un anumit profil. Este o afecțiune destul de puțin recunoscută, dar este una prin principalele cauze de deces la femeile tinere. E bine că aduceți lucrul ăsta în discuție, pentru că este bine să fie conștientizată și este bine să fie conștientizată importanța ei”, a conchis ministrul Sănătății.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau