Tratarea pacienților în stadiu terminal: „O discuție care trebuie făcută”

9

Dimensiune font:

| 20-08-2024 10:15

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este nevoie de o dezbatere mai largă în societatea românească pe tema modului de tratament al pacienţilor aflaţi în stadii terminale.

El a răspuns astfel, luni, la plecarea de la Palatul Victoria, după discuţiile avute prim-ministrul Marcel Ciolacu, întrebat despre o eventuală modificare a protocoalelor ATI în urma scandalului declanşat la Spitalul Sfântul Pantelimon.

„Protocoalele ATI, nu, nu se referă neapărat la protocoalele ATI, este vorba despre o discuţie mai largă care trebuie făcută în societatea românească, iar ea se referă la modul de tratament al pacienţilor aflaţi în stadii terminale. Ea nu se poate face doar printr-o decizie administrativă, trebuie să existe o discuţie largă, cu societăţile profesionale, cu organizaţiile de pacienţi, iar lucru acesta se poate face foarte bine având sprijinul acestor societăţi internaţionale (n.r. Societatea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă şi Societatea Mondială de Anestezie şi Terapie Intensivă – n.r.) „, a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat dacă ar urma să se ajungă la opţiunea privind întreruperea tratamentului medical în cazul unui bolnav aflat în stadiul terminal, cum se practică în alte state, ministrul a spus că nu doreşte să facă speculaţii.

„Nu aş vrea să facem niciun fel de speculaţii. Aceste ghiduri şi protocoale de bună practică trebuie să fie supuse dezbaterii publice, iar acceptarea de către societate este esenţială”, a declarat Rafila.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Una dintre cele mai sănătoase legume de pe Pământ - Sfecla roșie: proprietăți şi beneficii
08/11/2024 13:18

Una dintre cele mai sănătoase legume de pe Pămant - Sfecla rosie: proprietăti şi beneficii Despre sfecla rosie Sfecla rosie a castigat in popularitate ca super-aliment. Studii recente sustin că s ...

Statul într-un picior îţi poate arăta cât de sănătos ești
08/11/2024 11:40

Un nou studiu a găsit dovezi că, pe măsură ce o persoană imbătraneste, echilibrul său se deteriorează mai repede decat forta musculară sau viteza de mers. „Din cunostintele noastre, o astfel de ...

Ce este mierea de mană şi care sunt beneficiile sale pentru sănătate
05/11/2024 11:00

Ce este mierea de mană şi care sunt beneficiile sale pentru sănătate Într-o lume in care sănătatea si nutritia devin tot mai importante, mierea de mană se face remarcată ca un produs apicol cu pr ...

Săptămâna naţională de conştientizare a infertilităţii - Palatul Parlamentului va fi iluminat în roz şi bleu
04/11/2024 14:26

Clădirea Palatului Parlamentului va fi iluminată in culorile roz şi bleu, luni, marţi şi miercuri, intre orele 17,00 - 21,00, pentru a marca Săptămana naţională de conştientizare a fenomenului social ...

Pui sau porc, ce îngrașă mai puțin: Mihaela Bilic, dezvăluiri despre consumul de carne
04/11/2024 10:16

Mihaela Bilic a vorbit despre consumul de carne. Potrivit specialistei, ar trebui să consumăm cat mai multă carne, pentru că aceasta contine proteine „complete”, toti cei 9 aminoacizi esentiali in canti ...

Institutul Regional de Oncologie Iași – proiect: „ONCO-PERFMED – Performanță pentru pacientul oncologic la Institutul Regional de Oncologie Iași”
03/11/2024 11:28

  Iasi - 03 NOIEMBRIE 2024       Anunt de presă    Titlu proiect: „ONCO-PERFMED – Performantă pentru pacientul oncologic la ...

Institutul Regional de Oncologie Iași – proiect: „ONCO-PERFMED – Performanță pentru pacientul oncologic la Institutul Regional de Oncologie Iași”
02/11/2024 11:40

  Iasi - 02 NOIEMBRIE 2024       Anunt de presă    Titlu proiect: „ONCO-PERFMED – Performantă pentru pacientul oncologic la ...

De ce terapia este mereu o alegere bună
01/11/2024 14:53

De ce terapia este mereu o alegere bună Probabil că ai mai auzit pană acum de diferite tipuri de terapii si poate că nu le-ai dat importantă, insă există momente in viată in care fiecare dintre noi ar ...

Pericol pentru pacienții din România: Paracetamolul și metforminul riscă să fie retrase de pe piață
01/11/2024 12:37

Pacientii din Romania ar putea rămane fără acces la medicamente esentiale precum paracetamolul si metforminul, din cauza obstacolelor legislative si administrative si a lipsei consultării autoritătilor cu ...

Lecțiile toamnei pentru o minte sănătoasă
31/10/2024 17:37

Toamna este anotimpul care ne atrage, an de an, intr-un dans al culorilor calde, al brizelor răcoroase si al sentimentului profund de reintoarcere la sine. Dincolo de peisajul frunzelor arămii si mirosul ca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei