Valeriu Gheorghiţă anunţă procentul românilor imuni la COVID-19 - Mutaţiile pun în pericol întreaga campania
Dimensiune font:
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, susține că în România imunizarea populației a ajuns la 15% și a anunțat că la alocarea centrelor de vaccinare se va ține cont de acum înainte și de criteriul adresabilității.
„Suntem pe la 15% în acest moment (cu imunizarea-n.r.)”, a spus Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24. Acesta susține că dacă procentul rămâne la acest nivel, toate eforturile de până acum ar fi pierdute.
„Nu am reuși ca în perioada următoarelor luni să controlăm așa cum trebuie pandemia, am fi cu același restricții. Posibilitatea ca acest virus să capete noi mutații care nu vor mai fi acoperite de vaccinurile care deja au fost administrate, adică să punem cumva în pericol și beneficiul pe care persoanele vaccinate îl au. Dacă apar alte tulpini virale care nu mai sunt acoperite suficient de bine de vaccin am pierdut orice efort pe care l-am făcut. (...) Din păcate virusul ne-a demonstrat până acum că se mișcă mai repede și decît noi și decât deciziile pe care noi le-am luat. Suntem de multe ori în spatele evoluției acestei pandemii și luăm decizii reactive în loc să avem decizii proactive”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Acesta a anunțat că la deschiderea noilor de centre de vaccinare se va ține cont de acum înainte și de criteriul adresabilității.
„Până la acest moment ce a contat pentru noi în alocarea acestor cabinete și în alocarea centrelor de vaccinare au fost criteriile demografice, ulterior am luat în calcul criteriul epidemiologic, rata de incidență cumulată a cazurilor, iar un alt criteriu, de aici înainte, este adresabilitatea, numărul de persoane înscrise pe liste de așteptare. Și este firesc ca într-un județ unde ai foarte multe persoane înscrise pe liste de așteptare să aloci mai multe centre pentru că acolo este o dorință mai mare de vaccinare și să echilibrezi acest lucru. Cum se întâmplă în București, unde categoric este nevoie să mai deschidem centre de vaccinare”, a declarat Gheorghiță.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau