Daniel Baciu anunță noi majorări de pensii de la 1 ianuarie: E cea mai amplă reformă din ultimii 50 de ani
Dimensiune font:
Șeful Casei de Pensii a anunțat noi majorări de pensii în România. Pensiile a peste 80% din români s-au majorat după recalculare, iar majorările se vor achita din septembrie. Daniel Baciu spune că o altă majorare urmează din ianuarie, atunci când pensiile cresc după o formulă clară de calcul.
Cum se majorează pensiile de la 1 ianuarie
"Toate majorările de pensii se vor face din 1 ianuarie pe baza unor indicatori clari, cu rata inflației, la care se adaugă și 50% din salariul mediu. Cea mai mare problemă pe care noi o aveam în sistemul public, că erau pensii în plată când legea prevedea stagii de cotizare diferite. La contributivitate egală vrem să avem pensii egale în plată. (...) Este cea mai amplă reformă pe care statul român a făcut-o în ultimii 50 de ani. Lucrăm de trei ani de zile pentru recalculare. Am fost capacitați la maxim", a spus Baciu la România TV.
Ministrul Muncii a informat că pensionarii primesc încă o decizie prin poștă, pe lângă cea de recalculare
Pensionarii a căror pensie este mai mică în urma recalculării vor primi în săptămânile următoare o confirmare de la Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii că nivelul acesteia nu va scădea şi nimeni nu va primi mai puţini bani, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, într-o conferinţă de presă.
"Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât cea din luna august. Repet: nicio pensie nu scade în urma recalculării. Din contră, cei mai mulţi, adică peste 82% dintre pensionari, vor primi mai mult. Indiferent de rezultatul recalculării din decizia primită de la Casa de Pensii, toţi pensionarii, din septembrie şi lunile următoare, vor avea o pensie cel puţin egală cu cea din luna august. Mă adresez pensionarilor care în decizia primită de la Casa de Pensii au un cuantum mai mic în urma recalculării: Stimaţi pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua Lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil indiferent de rezultatul recalculării. Deci, dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care aţi primit-o în luna august, atunci veţi rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august. Scrie negru pe alb şi pe deciziile de recalculare pe care le-aţi primit sau urmează să le primiţi. Se menţine cuantumul pensiei stabilit şi aflat în plată anterior recalculării, de la 1 septembrie 2024. (...) Deci, nu va scădea cu niciun leu pensia dumneavoastră. Ca toate lucrurile să fie clare şi lipsite de orice echivoc, veţi primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea Ministerului Muncii şi a Casei Naţionale de Pensii Publice că pensia dumneavoastră nu scade. Cea mai bună confirmare pentru ceea ce spun va fi însuşi cuponul de pensie aferent lunii septembrie", a transmis ministrul Muncii.
Ea a menţionat că a primit de la premierul Marcel Ciolacu sarcina de a comunica pensionarilor acest lucru şi a fost pregătit un model de informare în acest sens, urmând să fie discutate aspectele operaţionale legate de transmiterea confirmărilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau