Fiecare familie afectată de inundații va primi un ajutor de 15.000 de lei
Dimensiune font:
Guvernul va decide, în şedinţa de miercuri, alocarea a câte 15.000 de lei familiilor afectate de inundaţii, în vederea înlocuirii bunurilor distruse sau a achiziţionării de combustibil, pentru încălzirea locuinţei.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat, miercuri, în debutul şedinţei de guvern, că măsura vizează susţinerea familiilor ale căror bunuri şi locuinţe au fost distruse sau grav afectate.
‘Oamenii din acele localităţi au primit deja suma de 10.000 de lei, alocaţi de către Guvern săptămâna trecută. În urma unei decizii luate în coaliţia de guvernare PSD-PNL, acordăm încă 15.000 de lei cu care îşi pot înlocui bunurile distruse şi, de asemenea, banii pot fi folosiţi şi pentru achiziţia de combustibil, pentru încălzirea locuinţei’, a spus prim-ministrul.
Marcel Ciolacu a estimat că peste 6.000 de persoane vor beneficia de acest ajutor.
În plus, Guvernul va aloca 62 de milioane de lei autorităţilor locale din Galaţi. Banii sunt necesari pentru reparaţii de drumuri judeţene, poduri, podeţe distruse sau grav afectate de inundaţii.
‘Toate autorităţile sunt mobilizate pentru a lua măsurile ce se impun, în funcţie de evoluţia debitului Dunării. Cel mai important este ca populaţia să fie informată pe toate canalele’, a precizat prim-ministrul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau