Judecătorii au respins cererea de eliberare - Cristian Cioacă rămâne în spatele gratiilor
Dimensiune font:
Judecătorii au respins cererea de eliberarea condiționată pentru polițistul Cristian Cioacă. Acuzat că și-a ucis soția și că i-a ascuns cadavrul, Cioacă a primit o sentință de 15 ani de detenție, din care a ispășit peste jumătate. Acesta a cerut elibararea din arest, având mărturii din penitenciar conform cărora este un deținut model. Mai mult, Cioacă și-ar fi refăcut și viața sentimentală, primind chiar și vizite conjugale.
Argumentele familiei Elodiei Ghinescu, care a a acuzat că polițistul nici măcar nu i-a oferit fiului lor șansa de a-și plânge mama la un mormânt, par să fi cântărit mai greu în fața judecătorilor care au decis că Cioacă nu poate fi eliberat condiționat, cel puțin nu acum.
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare, după ce Judecătoria Piteşti i-a respins luni, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată, însă decizia nu este definitivă.
Potrivit deciziei instanţei, Cioacă are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare în luna mai 2023.
"Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat, în prezent deţinut la Penitenciarul Mioveni, ca neîntemeiată. Menţine termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, respectiv 10.05.2023. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei", au stabilit judecătorii.
Pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar Cristian Cioacă a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti.
Cristian Cioacă a executat efectiv peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
De menţionat că fostul poliţist nu a recunoscut niciodată că el a ucis-o pe Elodia. Trupul acesteia nu a fost găsit de autorităţi, deşi în acest caz a fost desfăşurată una dintre cele mai ample anchete judiciare din România.
Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
Anchetatorii susţin că, în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.
"În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007. Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului", spuneau procurorii.
Parchetul mai susţine că, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o 'operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai'.
În opinia procurorilor, scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către poliţist.
După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau