Petrecere încheiată la spital. 14 persoane au acuzat stări de rău
Dimensiune font:
Mai multe persoane care participau la o petrecere organizată, sâmbătă seara, la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, au ajuns la spital după ce au acuzat stări de rău, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
La petrecere participau aproximativ 70 de persoane şi unele dintre acestea au acuzat stări de rău.
"La data de 21 ianuarie, în jurul orei 20,20, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiu, mai multe persoane acuză stări de rău. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului, se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar, la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău. La spital au ajuns mai multe persoane, în vederea efectuării de investigaţii medicale amănunţite", a precizat sursa citată.
Poliţiştii fac verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale.
Au ajuns la spital 14 persoane, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger.
El a arătat că şase persoane s-au prezentat singure la spital, alte şase au fost transportate de echipaje de la Ambulanţă şi două persoane au fost aduse la spital de către echipaje SMURD.
"În această seară, paramedicii SMURD au fost solicitaţi să intervină în Râmnicu Vâlcea, în zona centrală, la o locaţie cu profil de alimentaţie publică, pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor persoane care acuzau stare de rău. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD şi SAJ cu personalul aferent, constatând că cele sesizate la 112 se confirmă, persoanele în cauză acuzând cefalee, stări de vomă şi dureri abdominale. Până în momentul de faţă au ajuns la UPU Vâlcea în total 14 persoane, dintre care şase transportate de SAJ, două transportate la spital de SMURD şi alte şase persoane s-au prezentat singure la unitatea medicală", a spus reprezentantul ISU Vâlcea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau