Ungaria, la un pas de o lovitură de stat: Viktor Orban, arestat de o miliție civilă și asalt asupra Guvernului
Dimensiune font:
Opt persoane, acuzate de faptul că voiau să preia controlul asupra Ungariei au fost dezarmate de către poliţia şi armata ungare, scrie Biroul Naţional ungar de Investigaţii al Poliţiei Antirevoltă (KR NNI) pe site, care anunţă că a destructurat această organizaţie. Planul organizației ”Ungaria Scită” era să-l aresteze pe Viktor Orban și membrii Guvernului, iar apoi să preia puterea în țară.
In noiembrie, o înregistrare video a fost postată pe portaluri de partajare video, în care membri ai unei întreprinderi anunţau înfiinţarea Ungariei Scite şi începerea înarmării unei armate libere.
Ei anunţau arestarea unor foşti şi actuali membri ai Guvernului, dezarmarea poliţiei ungare şi o redesfăşurare a armatei, în cazul în care aceasta ar opune rezistenţă.
Cazul a fost instrumentat de către departamentul împotriva infracţiunilor violente al NNI, în urma unor acuzaţii de schimbare violentă a schimbării ordinii constituţionale.
Biroul anunţă că a reuşit să identifice membrii organizaţiei şi că i-a arestat marţi dimineata
Raidurile au fost coordonate de Centru de combaterea terorismului (TEK), deoarece membrii organizaţiei erau consideraţi înarmaţi cu arme de foc.
Acțiune de amploare a polițiștilor
Au avut loc descinderi în mai multe locuri, în comitatele Veszprém, Pest, Zala, Bács-Kiskun şi Budapesta, iar aproximativ 150 de poliţişti au procedat simultan la arestări şi percheziţii în zece localităţi, potrivit aceleiaşi surse.
In total 11 persoane au fost reţinute, dintre care opt - şapte bărbaţi şi o femeie - au fost interogaţi ca suspecţi.
Trei bărbaţi, în vârstă de 53, 68 şi 88 de ani, din Murakeresztúr, Veszprém şi, respectiv, Vác au fost arestaţi.
Anchetatorii au confiscat, în mai multe locuri, arme de mână, muniţie, puşti de asalt de tip Kalaşnikov, arme cu gaze şi de alarmă, gloanţe de cauciuc şi arme cu aer comprimat, potrivit aceleiaţi surse.
Între alte obiecte confiscate, poliţia antirevoltă citează diverse documente care neagă existenţa statului ungar şi legate de organizaţia Ungaria Scită.
Poliţia a găsit de semenea documente trimise de organizţaie membrilor săi - cărţi de identitate, certificate de înregistrare şi documente de imunitate diplomatică.
Forţele de ordine au confiscat material informatic şi date electronice ale membrilor organizaţiei, în vederea obţinerii altor elemente de probă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau