Ana Bogdan, campioana en-titre, s-a calificat în finală la WTA Iași
Dimensiune font:
Ana Bogdan (campioana en-titre, locul 49 mondial) s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 125 de la Iași, a doua favorită trecând după un meci de mare luptă de Raluka Șerban (jucătoare născută în România, dar care din 2019 reprezintă Cipru - locul 166 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-3.
Ana Bogdan, victorie muncită cu Raluka Șerban în semifinale la WTA Iași
Primul set a fost unul în care cele două sportive au avut mari probleme cu serviciul, fiind consemnate nu mai puțin de patru breakuri. Câștigătoare în trei rânduri de la retur, Ana și-a adjudecat manșa cu scorul de 6-3.
Cu toate că a început mai bine setul al doilea (a condus cu 2-0), Ana Bogdan nu și-a mai găsit ritmul, a comis tot mai multe erori și a cedat inițiativa în multe dintre duelurile de pe baseline.
În aceste condiții, Raluka (așa cum îi este scris numele pe siteul WTA) a profitat și a trimis duelul într-o manșă decisivă (s-a impus cu 6-4).
Decisivul a continuat în aceleași coordonate, cu sportiva care reprezintă Cipru la conducerea raliurilor (a reușit să pună multă presiune cu ajutorul backhandurilor în cross): Șerban a ajuns la o serie de trei gameuri consecutive, iar tabela a arătat 2-0 în favoarea ei.
A fost momentul în care Ana s-a trezit din letargie și a devenit mai agresivă în exprimare. A egalat situația, iar seria ei câștigătoare a contabilizat cinci gameuri consecutive (5-2). Până la finalul partidei, Raluka a mai adunat un game de serviciu, iar semifinala s-a încheiat după două ore și 45 de minute (6-3, 4-6, 6-3).
De știut:
- Calificarea în finală îi va aduce de la sine Anei Bogdan un cec în valoare de 6.960 de euro și 95 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
- Raluka Șerban va primi 4.608 euro și 57 de puncte în ierarhia WTA de simplu pentru prezența în semifinale.
- În cea de-a doua semifinală se întâlnescu Irina Begu (principala favorită) și Tamara Zidansek (139 WTA - semifinalistă la Roland Garros în 2021).
- Câștigătoarea turneului WTA 125 de la Iași va fi recompensată cu un cec în valoare de 13.040 de euro și 160 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
BCR Iași Open are loc în perioada 17-23 iulie, pe zgură, face parte din categoria WTA 125, are premii totale în valoare de $115,000, iar la start pe tabloul principal s-au aflat 32 de jucătore. Campioana en-titre (de la ediția din 2022) este Ana Bogdan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau