Ciudatul caz al ucrainencei descalificată de la Campionatul Mondial pentru refuzul de a saluta o concurentă rusoaică
Dimensiune font:
Sportiva ucraineană Olga Kharlan a fost descalificată joi, de la Campionatul Mondial de scrimă, după ce a câştigat meciul cu rusoaica Anna Smirnova, dar a refuzat să o salute la finalul meciului, scrie Agerpres.
Olga Kharlan a învins-o pe rusoaică cu 15-7, dar multipla campioană olimpică şi mondială nu s-a mai prezentat la meciul următor: nu şi-a salutat adversara la finalul meciului, refuzând să răspundă mânii întinse de către Smirnova, şi a fost descalificată de către Federaţia Internaţională de Scrimă (FIE).
Ucraineanca doar a coborât sabia, ţinând-o paralelă cu solul şi întinsă către Anna Smirnova, într-un gest de protocol care înlocuise strângerea de mână în perioada pandemiei de Covid-19.
Cvadruplă campioană mondială la sabie, Olga Harlan a fost susţinută pe toată durata meciului de membrii delegaţiei Ucrainei, care au strigat "Slava Ukraini" ("Glorie Ucrainei").
După ce ucraineanca nu a vrut să-și ciocnească săbiile cu rusoaica, Smirnova a protestat, a rămas pe pistă mai bine de 50 de minute, pentru ca, în cele din urmă, conducătorul delegaţiei Rusiei a depus plângere.
Chiar dacă arbitrul nu i-a arătat inițial Olgăi cartonaşul negru (sinonim cu descalificarea) după acest incident, FIE a decis să-şi urmeze regulamentele tehnice la literă.
Codul său disciplinar, în articolul t122, precizează: „Când s-a făcut ultima atingere, meciul nu se termină până când cei doi trăgători nu şi-au salutat adversarul, arbitrul şi publicul: ei trebuie, în acest scop, să stea nemişcaţi în timpul deciziei arbitrului, se se afle pe linia de avertizare şi apioi să treacă la salutul scrimerului, strângându-i mâna adversarului de îndată ce decizia este dată”, scrie în regulamentul Federaţiei Internaţionale de Scrimă.
Ucraina: Decizia este ''absolut scandaloasă''
Descalificarea sportivei ucrainene în acest caz este o decizie "absolut scandaloasă", a denunţat joi un consilier apropiat al preşedintelui Volodimir Zelenski, informează AFP.
"Decizia Federaţiei Internaţionale de Scrimă este manifestarea unei lipse totale de empatie" şi este "absolut scandaloasă", a denunţat, pe Instagram, Mihailo Podoliak, înainte de a-i mulţumi Olgăi Harlan pentru că a "reprezentat demn" Ucraina în competiţie.
Olga Harlan a fost descalificată joi de la Mondialele de la Milano pentru că a refuzat să dea mâna cu rusoaica Anna Smirnova, participantă în calitate de "sportiv individual neutru" la proba feminină de sabie, pe care o învinsese în primul tur al tabloului principal.
Exceptând tenisul, unde jucătorii nu fac parte din delegaţii oficiale, nu au mai existat confruntări pe scena sportivă între reprezentanţi din cele două ţări de la declanşarea invaziei.
Îndemn la sensibilitate
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a cerut "sensibilitate" faţă de sportivii ucraineni, după descalificarea joi a unui scrimere din această ţară, ce a refuzat să dea mâna cu adversara ei rusoaică după ce a învins-o, relatează AFP.
În altă ordine de idei, CIO a salutat într-un comunicat schimbarea poziţiei guvernului ucrainean, care interzice acum sportivilor săi să lupte cu adversari "reprezentând Federaţia Rusă sau Republica Belarus", ceea ce face posibile întâlniri sau meciuri împotriva sportivilor din aceste ţări care participă sub drapel neutru.
Această decizie a Kievului "va permite (ucrainenilor) să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024", a declarat CIO.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau