Cutremur în Turcia – Campionatul de fotbal se va relua în martie. Hatayspor nu mai joacă în acest sezon, posibil nici echipa lui Alexandru Maxim
Dimensiune font:
Preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), Mehmet Buyukekşi, a declarat, joi, că forul a luat decizia ca prima ligă să se reia la 3-4 martie, nu mai devreme, cum era hotărât iniţial. Este posibil ca sezonul să continue fără două echipe: Hatayspor şi Gaziantep FK, aceasta din urmă gruparea la care este legitimat Alexandru Maxim. Cele două cluburi îşi vor păstra însă drepturile de a juca în Super Lig, relatează dha.com.tr.
“Durerea noastră este foarte mare. Mii de oameni încă sunt sub dărâmături. Am decis astăzi ca meciurile să se reia la 3,4 martie”, a spus şeful federaţiei.
Buyukekşi a vorbit şi despre cluburile care, ca urmare a cutremurului devastator de luni, consideră că nu mai pot juca în acest sezon: “Astăzi, Hatayspor a trimis o scrisoare la federaţie. Ne-a informat că nu va mai putea juca meciurile din acest sezon. Mâine sau poimâine vom discuta situaţia în Consiliul de Administraţie. Şi preşedintele Gaziantep FK a luat legătura cu noi online. Ei încă nu au reuşit să ia o decizie. Le-am dat termen până luni dimineaţă. Dacă şi ei vor să se retragă, ne gândim să ne continuăm drumul cu 17 echipe. Cele două cluburi îşi vor păstra drepturile intacte”.
El a explicat şi cum se va proceda la finalul sezonului în cazul retragerii celor două echipe: “În acest moment sunt 19 echipe. Urmau să retrogradeze patru şi să promoveze trei. Sezonul viitor urma să se dispute cu 18 echipe. Dacă se retrag două echipe, vor retrograda la final două echipe. Vor promova trei, astfel că sezonul viitor va avea 20 de echipe”.
În ceea ce priveşte echipa de eşalon secund Yeni Malatyaspor, aceasta nu a trimis o informare cu privire la intenţia de a nu mai juca. “M-a sunat Yilmaz Vural. Le-a murit portarul. Condoleanţe familiei sale. Şi ei spun că sunt într-o situaţie foarte grea. În acest moment nu există ceva oficial. Doar discuţii la telefon. Mâine avem şedinţă”.
Buyukekşi a mai declarat că UEFA a promis un ajutor de 300.000 de euro. “UEFA a spus că va trimite 300.000 de euro. În plus, UEFA a trimis astăzi scrisori la 54 de federaţii. Şi s-a mai întâmplat ceva astăzi. Azerbaidjan ne-a trimis 25.000 de euro”, a explicat şeful TFF.
El a menţionat că Fundaţia Asociaţiei Cluburilor, echipele şi federaţia au intenţia de a construi într-un oraş sau în două oraşe dintre cele afectate de cutremur un cartier format din locuinţe din containere cu câte două camere pentru cei rămaşi fără adăpost. Vor fi aproximativ 1000 de containere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau