Edward Iordănescu, declară înaintea meciului cu Kosovo: Suntem pe locul 2 în grupă, suntem neînvinşi, trebuie să credem în calificare
Dimensiune font:
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că lipsa de performanţă apasă, că lumea nu mai are răbdare şi este nemulţumită, dar consideră că echipa naţională este pe drumul cel bun. El crede că jucătorii trebuie să rezolve partea de exprimare în teren, iar astfel vor reuşi calificarea la Euro-2024.
"Suntem din nou în faţa unui moment important, inevitabil ne gândim la ce a fost acum două zile. Suntem conştienţi că trebuie să ne ridicăm la nivelul exprimării. Ne-am dorit trei puncte cu Israel, am avut o primă repriză în care nu pot să fiu nemulţumit de echipa, dar în repriza a doua am gestionat prost, am coborât mental, ne-am pierdut repere şi am intrat într-un joc deschs. Rămânem pe locul 2, suntem neînvinşi, trebuie să credem, sunt lucruri îmbunătăţite faţă de trecut. Seceta de performanţă apasă, lumea nu mai are răbdare, apar nemulţumiri. Jucătorii, foşti jucători care au făcut performanţă, fac declaraţiişi ajuns la urechile băieilor. Toate apasă pe umerii lor şi nu reuşim să gestionăm cum trebuie presiunea. Performanţa atrage performanţă, entuziasm, când eşti obişinuit totul e mai uşor. Am fost la cluburi care au făcut performanţă, era în ADN-ul lor. Toate veneau cu uşurinţă. Noi ne-am pierdut acest impuls", a declarat Iordănescu, conform news.ro
Selecţionerul a spus că echipa este unită în afara terenului, dar în timpul meciurilor trebuie rezolvată partea de exprimare. "Eu nu trăiesc într-o realitate proprie, sunt foarte conectat, mă interesează criticile, dar trebuie să mergem înainte. Criticile trebuie să meargă în special către mine, dar ei sunt fotbalişti, în atenţia publică şi trebuie să se obişnuiască şi cu ele.Suntem foarte bine în afara terenului, uniţi, disciplinaţi, toată lumea e conectată, lucrurile sunt bune. În teren, din păcate, nu sunt ok. Dacă reuşim să rezolvăm partea de exprimare, putem rezolva ecuaţia calificării. Mi-aş dori mai multă comunicare în teren".
El a subliniat că la meciul cu Kosovo vor fi schimbări faţă de partida cu Israel: "Avem nevoie de energie. Aşteptăm să fie un meci mai greu decât cel cu Kosovo, ei vin să-şi joace ultima carte"
Iordănescu a subliniat că şi-ar dori ca naţionala să joace un fotbal care să aducă bucuriie: "Ne-am fi dorit să obţinem o calificare cu zâmbetul pe buzze, dar dacă o vom obţine închistaţi, e bine şi aşa. Apoi trebuie să înţelegem că fotbalul e bucurie, dar şi responsabilitate. Sunt total nemulţumit de exprimare, dar suntem pe loc de calificare".
Întrebat dacă simte să este criticat mai mult ca e obicei, Iordănescu a spus: "Mai mult ca la începutul mandatului? S-au mai atenuat, iar au pornit. Dacă trebuie să trecem şi prin furtună, trecem. Eu cred în muncă şi că totul se poate obţine prin muncă".
"Probabil că nu se va umple Arena Naţională, e marţi seara, orâ tărzie, e şcoală a doua zi. Dar indiferent câţi suporteri vor veni, sper să-i mulţumim", a mai spus tehnicianul.
Selecţionerul a lămurit şi situaţia apărută după ce Florinel Coman a plecat imediat la vestiar în momentul înlocuirii: ”Florinel Coman a venit pe margine, a dat mâna cu mine, cu tot staful, după care a lipsit cinci minute. Aceste lucruri se pot vedea, a cerut permisiunea să fugă la cabină la toaletă şi în acelaşi timp a profitat şi şi-a schimbat şi tricoul pentru că a fost bolnav. A fost extrem de răcit, a fost la pat, uitaţi-vă pe ceas, a revenit imediat”.
Partida România - Kosovo, din preliminariile Euro-2024, va avea loc, marţi, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, şi va fi transmisă de Antena 1.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau