Iordănescu, înainte de Belarus-România: ”Terenul este catastrofal. O lipsă de respect...”
Dimensiune font:
Miercuri seară a avut loc conferința premergătoare partidei dintre Belarus și România din preliminariile pentru Euro 2024.
Înainte de duelul care va avea loc la Budapesta, selecționerul Edward Iordănescu a declarat că principalul regret este acela că suporterii nu vor putea fi alături de tricolori, întrucât partida Belarus - România se va juca fără spectatori.
Cu toate astea, tehnicianul vrea să vină din Ungaria cu un cadou perfect pentru fani: cele trei puncte, care ar reprezenta un pas extrem de important în ceea ce privește calificarea la Euro 2024.
”Facem pași spre obiectivul nostru și asta ne bucură. Sunt trist pentru că nu putem avea suporterii alături de noi, dar sunt sigur că vor trăi la intensitate în fața televizoarelor. Vrem să le aducem cadou 3 puncte extrem de necesare.
Ne așteptăm la un joc dificil, complicat. Suntem puși în gardă de mijloacele adversarului nostru de mâine, Belarus a arătat foarte multe lucruri bune în această campanie. Am văzut exprimarea lor din dubla cu Israel și victoria cu cei din Kosovo.
Ne-au creat și nouă probleme la București, iar lucrurile astea ne-au pus în gardă. Consider, în urma analizei pe care am făcut-o alături de colegii mei, că e o echipă în creștere de încredere și în ceea ce înseamnă exprimarea în joc. Au un antrenor nou cu o filosofie foarte bine definită, pe care sunt sigur că vrea să o implementeze”, a spus Iordănescu la conferința de presă.
”Încrederea mea în ei este totală”
”Este foarte important cum intrăm în joc. Vreau să subliniez ceva și să apelez să scrieți ceva, pentru că vreau să ajungă la urechile băieților noștri. Nu e nimeni în lumea asta care să aibă încredere mai mare în acest grup decât am eu. Singura grijă pe care o am este ca ei să intre extrem de capacitați în teren, în ciuda timpului incredibil de scurt pe care l-am avut.
Am avut un singur antrenament în care am încercat să pregătim aplicat jocul, acum vom avea antrenamentul oficial, dar încrederea mea în ei este totală. Dacă vom intra capacitați 100% pe teren și vom arăta versiunea noastră cea mai bună, să punem în joc toate resursele, sunt sigur că putem face un joc bun, cu un rezultat extrem de important”.
”Terenul este catastrofal. Consider că este o lipsă de respect pentru noi”
O altă problemă majoră o constituie calitatea gazonului de pe stadionul Szusza Ferenc.
”Terenul este catastrofal. Consider că este o lipsă de respect pentru noi. Nu e firesc. Am fost învățați să depășim obstacole și bariere în această campanie, suntem pregătiți să trecem și de acest obstacol și nu poate să ne împiedice o suprafață de joc din drumul nostru, dar nu mi se pare firesc, mai ales că se joacă fără spectatori și era la îndemână să se găsească alt stadion în apropiere.
Nu trebuie să ne lamentăm prea mult, nu avem altă opțiune decât să ne adaptăm, să punem în joc tot ce avem mai bun, dar e adevărat că vom fi echipa pusă mai mult în dificultate, pentru că suntem echipa pentru care rezultatul este mult mai valoros. Neavând decât varianta victoriei, trebuie să facem un joc creativ și să ne adaptăm la suprafață”, a spus Iordănescu.
Moldovan: ”Îmi place să joc cu stadionul plin, dar din păcate asta este situația”
Alături de selecționer, la conferința de la Budapesta a participat și portarul Horațiu Moldovan. La rândul său, goalkeeperul Rapidului a vorbit despre principalele două impedimente de care se vor lovi tricolorii în timpul duelului cu Belarus: stadionul gol și o calitate a gazonului care lasă de dorit.
”Sunt obișnuit să am o peluză foarte numeroasă în spate. Îmi place să joc cu stadionul plin, dar din păcate asta este situația. Trebuie să ne acomodăm și să câștigăm. (...)
Gazonul e destul de prost, dar important este să câștigăm. Nu mai contează cum, în ce stil. Cred că starea gazonului reprezintă un impediment, plecăm cu construcție de joc, acesta este stilul nostru. (...)
Avem o partidă foarte dificilă, e în deplasare. Important este să câștigăm cele 3 puncte. Mă bucur că și-a găsit locul Florin Niță și că a revenit la echipa națională. Este un băiat extraordinar, dar concurența este în 3, nu în 2, e și Târnovanu”, a spus Moldovan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau