Politehnica, ultima repetiţie înainte de startul campionatului
Dimensiune font:
* meciul cu Ştiinţa Miroslava nu va fi deloc uşor, în echipa lui Tibor Selymes sunt foarte mulţi tineri ce au făcut junioratul la Iaşi şi vor să demonstreze că merită să fie luaţi în seamă
Joi seară, cel mai probabil la ora 19.00, va începe ultimul meci de verificare pentru Politehnica Iaşi înaintea startului de campionat. Cu acest prilej, va fi prezentat şi lotul cu care alb-albaştrii demarează campania de promovare. Sunt 20 de jucători noi: Gabriel Vaşvari (mijlocaş central, Sepsi), Răzvan Tincu (fundaş central, Sepsi), David Ciubăncan (atacant, Şoimii Lipova), Alexandru Dohotariu (portar, Sporting Juniorul Vaslui, împrumut), Ştefan Ştefanovici (fundaş stânga, Sporting Juniorul Vaslui, împrumut), Octavian Cracea (mijlocaş central, Sporting Juniorul Vaslui, împrumut), Viorel Lică (fundaş central, Petrolul Ploieşti), Anton Karachanakov (mijlocaş stânga bulgar, Pirin Blagoevgrad), Pawel Tomczyk (atacant polonez, CS Mioveni), Mădălin Martac (fundaş dreapta, Chindia Târgovişte), Torino Hunte (mijlocaş lateral olandez, Den Bosch), Denis Ciaun (fundaş stânga, Ştiinţa Miroslava), Alexandru Anton (mijlocaş dreapta, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ), Julian Augusto Marchioni (mijlocaş central argentinian, Panserraikos), Alin Fică (mijlocaş central, CFR Cluj, împrumut), Antonio Dumitru (mijlocaş dreapta, CS Hunedoara), Darius Vasile Deac (atacant, Universitatea Cluj), Enrichi Finica (fundaş stânga, Rapid, împrumut), Denis Andrei Bujor (mijlocaş dreapta, Farul Constanţa, împrumut) şi Paul Fosu Mensah (fundaş, Helmond Sport).
Preşedintele Cornel Şfaiţer a admis că prin numărul şi calitatea achiziţiilor făcute pretenţiile cresc la Poli Iaşi şi a punctat chiar că multă lume vede echipa din Copou ca principală favorită la play-off, apoi la promovarea în Liga 1: „am încercat să creionăm un lot cu care să ne atingem obiectivul propus. Sunt foarte multe noutăţi, dar şi foarte mulţi tineri jucători. Probabil conducem în topul achiziţiilor, ca număr, dar am încercat să aducem jucători pe toate compartimentele, să avem concurenţă, pentru că asta doresc antrenorii. Încă suntem în căutări, o să mai vină un portar, un număr 10, probabil şi un atacant. Va fi un campionat greu, pentru că sunt destule echipe cu ambiţii. Nu ne va fi uşor, toată lumea ne vede favoriţi din ce am văzut, dar cred că un prim pas este să ne calificăm în play-off. Important este că am adus jucători care au evoluat în sezonul trecut, jucători cu un CV interesant pentru Liga 2 şi aştept cu nerăbdare să-i vedem la lucru”.
Ştiinţa Miroslava a abordat o cu totul altă strategie, mizând, culmea!!, pe foştii juniori ai Politehnicii Iaşi. Astfel, la confruntarea din Copou, Tibor Selymes se bazează pe jucători precum gemenii Victor şi David Petrişor (19 ani), Iulian Iuraşcu (19 ani), Răzvan Costin (22 de ani), Nuţă Munteanu (25 de ani) etc. Cea mai tânără echipă din Liga 3.
În fapt, va fi un meci între ieşenii exilaţi la Miroslava şi exoticii aduşi de pretutindeni pentru o himerică şi cam mult visată promovare în Liga 1. Antrenorul „oaspeţilor” nu-i deloc interesat de rezultat, cu totul altul e obiectivul acestui joc, dar e foarte greu de crezut că va reuşi să potolească setea de revanşă a elevilor săi. Un meci foarte interesant, din care toată lumea are de învăţat. Organizatorii au fost foarte inspiraţi. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau