România, campioană mondială la Minifotbal, după o finală dramatică/ VIDEO
Dimensiune font:
Echipa națională a României a câștigat finala Campionatului Mondial de Minifotbal de la Ras al Khaimah (Emiratele Arabe Unite) la loviturile de departajare, 14-13 împotriva Kazahstanului.
România – Kazahstan 2-2 (14-13 după loviturile de departajare), în finala CM Minifotbal 2023
Tricolorii au câștigat sâmbătă singurul trofeu major care lipsea din vitrina naționalei Kazahii au deschis scorul în finalul primei reprize, la prima lor fază periculoasă, prin autogolul lui Ungur. După o primă repriză foarte bună, România a cedat inițiativa în partea secundă, iar Tarzhanov a făcut 2-0 în minutul 37.
Finalul a fost incendiar. Balog a transformat o lovitură de pedeapsă acordată de VAR în minutul 49, iar în minutele suplimentare tricolorii au dat lovitura prin același jucător, care a trimis meciul în prelungiri.
Deși România a fost mai periculoasă în cele două reprize de câte cinci minute, câștigătoarea s-a decis după executarea loviturilor de la 7 metri.
Loteria a fost una dramatică, după primele trei serii cele două echipe au mers cap la cap, iar în trei rânduri când kazahii au ratat, au făcut-o și românii.
La final, scorul a fost 14-13 pentru naționala pregătită de Virgil Bejenaru, care l-a avut în teren pe fostul internațional Alexandru Bourceanu.
Echipa națională de minifotbal a României este cea mai titrată națională din istoria minifotbalului european, cu 6 titluri continentale (2010-2015) și 2 medalii de argint.
România a cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial (SUA 2015 și Australia 2019).
Rezultatele României la CM Minifotbal 2023
Grupe: 10-1 vs Sudan, 3-2 vs Spania, 0-0 vs SUA
Optimi: 7-0 vs Thailanda
Sferturi: 2-0 vs Emiratele Arabe Unite
Semifinale: 3-0 vs Ungaria.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau