Șahistele de la CSM Iaşi 2020, în lupta pentru titlurile naţionale!
Dimensiune font:
La Campionatele Naţionale de Şah pentru seniori de la Sebeş, ieri s-a disputat runda a cincea. La categoria Open, Irina Bulmaga, singura şahistă care îşi măsoară forţele cu concurenţii bărbaţi, a acumulat 4 puncte şi se află pe locul al doilea între cei 85 de participanţi. Irina se află la jumătate de punct de David Gavrilescu de la CSU ASE Bucureşti, liderul clasamentului. Ea a remizat ieri cu marele maestru Kirill Shevcenko (ELO 2662), locul 81 în clasamentul mondial open.
În întrecerea feminină, cu 30 de concurente la start, Miruna Lehaci a reuşit aseară, după o partidă maraton, de 5 ore și 30 de minute, să o învingă pe multipla campioană naţională Corina Peptan de la CSM Bucureşti, aflată pe locul 95 în clasamentul Federaţiei Internaţionale. Miruna are trei victorii şi două remize, după cinci runde. Cu 4 puncte, ea ocupă locul al doilea, după Mihaela Sandu, de la Medicina Timişoara, cu care a remizat în runda a treia. Şi Ema Obadă a avut un start bun, cu două victorii şi o remiză în primele trei partide. Din păcate, au urmat două înfrângeri în partidele cu deţinătoarei titlului, Alessia Ciolacu, de la Clubul Central de Şah Bucureşti şi cu Ekaterina Pârvulescu de la Pheonix Buzau. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau