Shayon Harrison, prezent într-un inedit top al Ligii 2
Dimensiune font:
Miercuri, 4 ianuarie, pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal a fost prezentată o interesantă statistică legată de acest sezon de Liga 2. E vorba de atacanţii ce au înscris din postura de rezervă. Textul, intitulat „Super-rezervele sezonului până azi: salvatorii de pe bancă!”, face o riguroasă trecere în revistă a golgeterilor care n-au avut loc în unsprezecele de start.
În opinia federalilor, cea mai importantă contribuţie adusă echipei sale din postura de rezervă o are până la acest moment atacantul Ionuţ Tudorache (22 ani), de la Progresul Spartac Bucureşti. Acesta a fost introdus de şapte ori pe teren după fluierul de start, dar în două rânduri a fost decisiv pentru 4 puncte aduse formaţiei sale!
În etapa 5, acasă cu FC Braşov, a intrat pe teren în minutul 78, la 0-1. În minutul 90+1 a oferit pasa de gol pentru egalare, iar în minutul 90+6 a transformat penalty-ul pentru victorie, 2-1 în favoarea bucureştenilor! Peste trei etape, a intrat în minutul 64 la 1-2 cu Unirea Dej, iar în minutul 73 a marcat golul egalării, scor final 2-2 în meciul disputat pe teren propriu de Progresul Spartac. Practic, Tudorache a fost protagonist la un sfert din punctele echipei sale, 15 în total!
Cele mai multe goluri din postura de rezervă le-a reuşit mijlocaşul Florin Chitaş (23 ani), de la altă nou-promovată, Minaur Baia Mare. În etapa 11, acasă cu CSC Şelimbăr, a intrat în minutul 61 la 1-0 pentru formaţia sa şi a înscris pentru 3-0 final în minutul 88.
Tot pe teren propriu, două etape mai târziu, cu Progresul Spartac Bucureşti, Chitaş a fost introdus pe teren încă din minutul 24, când era 2-0 pentru oaspeţi. În minutul 37 a redus diferenţa pentru ca în minutul 53 să marcheze pentru 2-2 scor final, punct pentru Minaur.
La debutul său în L2, britanicul Shayon Harrison a făcut senzaţie din postura de rezervă. Etapa 4 din acest sezon, intră pe teren în minutul 69, la 0-0 în partida Poli Iaşi – Concordia Chiajna. După doar trei minute, deschide scorul pentru moldoveni!
Chiajna egalează în minutul 87, însă Harrison a vrut neapărat să facă dubla la debut. Şi a punctat pentru 2-1 final şi victoria lui Poli, în minutul 90!
De remarcat şi meciul tânărului Ioan Borcea (20 ani) pentru Dinamo, introdus pe teren în minutul 67 la 2-1 cu CSC Dumbrăviţa, care a marcat două goluri până la final.
Mircea Manole (24 ani) de la CSC Şelimbăr a intrat la pauză în deplasarea de la Progresul Spartac, pe când gazdele aveau 1-0. A întors singur rezultatul, în minutele 67 şi 83, aducând cele trei puncte sibienilor! Ioan TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau