Titlul de campioană al Mirunei Lehaci, o surpriză… previzibilă?
Dimensiune font:
Succesul tinerei şahiste Miruna Lehaci (CSM Iaşi 2020) la Campionatul Naţional de senioare poate genera o astfel de întrebare. Şi aceasta pentru că ea pornit în concurs cu al şaptelea coeficient ELO, 2157, prima fiind Corina Peptan cu ELO 2351. Totuşi, eleva Liceului de Informatică ,,Grigore C.Moisil” cucerise la ediţia anterioară medalia de argint, fapt care avertiza partenerele de întrecere asupra forţei sale de joc. Şi Miruna a reuşit să-şi dozeze efortul de o asemenea manieră, încât a obţinut victorii şi patru remize, deci să nu cedeze vreo partidă şi să se claseze pe locul I.
După festivitatea de premiere, Miruna nu s-a întors acasă. A rămas la Sebeş într-un cantonament al celor mai bune junioare ale României cu un vestit antrenor, marele maestru Ivan Sokolov, considerat unanim de comunitatea internațională de șah unul dintre cei mai buni antrenori, invitat de Federaţia Română de specialitate. Într-un scurt răgaz am conversat telefonic cu noua campioană a României la senioare.
- Miruna, ce înseamnă acest succes pentru tine ?
- În primul rând, satisfacţía că atunci când te dedici cu totul unei activităţi reuşeşti, o confirmare a pregătirii temeinice. M-am antrenat intens de anul trecut pentru acest concurs. În 2022 am participat la multe turnee naţionale şi internaţionale, nu totdeauna rezultatele au fost cele dorite, dar am învăţat foarte multe. Am pregătit temeinic totul, împreună cu antrenorii mei Călin Ardelean şi Szabo Gherghely, cărora doresc să le mulţumesc. La fel, şi antrenorilor de la Iaşi cu care am început acest drum Vlad Ungureanu, Ştefan Axinte, Vasile Manole şi Vladimir Danilov. Aproape toate partidele mele au fost echilibrate, am jucat foarte atent, aproape de prudent. Finalul jocului cu Luminiţa Cosma, hotărâtor pentru locul I, a fost oarecum amuzant pentru mine. Într-un final complicat pe tabla de joc, am mers până la toaletă şi mi-am dat cu apă pe faţă să mă revigorez puţin. Când am revenit în sala de joc, Luminiţa nu mai era la masă, iar arbitrii m-au felicitat. Eu nu înţelegeam ce se întâmplă şi am fost uşor derutată, până am înţeles că adversara cedase, în timpul cât am lipsit.
- Partida cu multipla campioană Corina Peptan, aflată între primele 100 de jucătoare ale lumii, a durat cinci ore şi jumătate Cum ai rezistat la masa de joc?
- Chiar dacă este un joc static, şahul necesită şi o bună pregătire fizică, tocmai pentru astfel de situaţii. Eu merg de trei ori pe săptămână la sala de fitness, pentru a fi mereu într-o formă fizică bună. Chiar şi aşa, jocul cu Corina a fost epuizant, dar am reuşit să câştig,
- Validarea acestui titlu şi valorii tale ar trebui să vină în întrecerile internaţionale.
- Sigur şi pentru asta nu fac rabat de la vreun efort. Urmează, între 17-30 martie, Campionatul European individual la Petrovac, în Muntenegru.Acest concurs înseamnă şi o şansă pentru calificarea la Cupa Mondială, care va avea loc în acest an. După cantonamentul de la Sebeş, mă întorc la Iaşi, la şcoală. Şi trebuie să mulţumesc colegilor, profesorilor şi conducerii Liceului de Informatică ,,Grigore C. Moisil“ din Iaşi pentru tot sprijinul pe care îl am.
Titlul Mirunei Lehaci vine să reconfirme valoarea şi tradiţia şcolii de şah de la Iaşi, într-o disciplină sportivă cu milioane de practicanţi în întreaga lume, la nivel de performanţă. Sub diferite forme de organizare, şahul a atras numeroşi jucători, cu vârste de la 6-7 ani până la octogenari. Şi reuşitele au aureolat manifestarea aceastei energii intelectuale, prin rezultate de excepţie la nivel naţional şi internaţional, la toate categoriile de vârstă. Ne vom referi, acum, doar la titlurile naţionale de seniori, primul pentru Iaşi fiind cucerit în 1962 de maestra internaţională Margareta Perevoznic. Două decenii mai târziu a reuşit, la masculin, elevul acesteia Ovidiu Foişor. Şi din postura de antrenor, doamna Margareta Perevoznic s-a regăsit în succesele sahiştilor pe care i-a pregătit la clubul Politehnica Iaşi şi care au câştigat campionatul sub culorile altor cluburi: Gabriela Olăraşu, cu şase medalii de aur între 1988-2003, şi Iulian Sofronie în anul 2000. Irina Bulmaga, de la Politehnica Iaşi, a devenit campioană în 2018. Acum, o altă talentată jucătoare, Miruna Lehaci, legitimată la începutul activităţii la Politehnica Iaşi, în prezent la C.S.M. Iaşi 2020, la doar 18 ani preia ştafeta izbânzilor. O ştafetă frumoasă, dar extrem de dificilă, fapt despre care ştiu mai bine cei care au aprofundat acest sport.
Vasile ARHIRE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau