Tot lotul este apt pentru meciul cu FC Viitorul
Dimensiune font:
UPDATE: Din Iași au plecat dimineață 19 jucători. Mihalache și Târnovanu au revenit în lot după accidentările suferite, Habibou a rămas acasă.
Trupa lui Mircea Rednic decolează dimineaţă spre Bucureşti, iar de acolo se va deplasa la Constanţa pentru meciul de mâine, de la Ovidiu, cu FC Viitorul, în contul celei de-a III-a etape a play-out-ului. Ocupanta locului 7 din clasamentul la zi, care în premieră a ratat prezenţa în play-off, pare favorită în disputa de mâine dacă luăm în calcul că în primul meci oficial al anului, în etapa a XXIII-a a sezonului regular, s-a impus cu 2-1 în Copou, după ce Omoh deschisese scorul în minutul 2. „Ne aşteaptă un joc destul de dificil, întâlnim o echipă foarte bună, care în opinia noastră merita să evolueze în play-off. Suntem pregătiţi pentru acest joc, nu ne confruntăm cu probleme de lot, aşteptăm meciul cu toată încrederea. După ultimele rezultate înregistrate cu FC Viitorul, când am pierdut foarte greu, cred că echipa noastră este mai puternică. Sperăm la un joc mai consistent şi un rezultat mai bun”, a declarat antrenorul secund Costel Pană, cel care ieri i-a ţinut locul „principalului” Mircea Rednic.
Citeşte şi: Mircea Rednic nici nu vrea să audă de FCSB în semifinalele Cupei României!
Antrenorul de la CSM Poli Iaşi s-a declarat mulţumit de ultimele rezultate ale formaţiei ieşene, cea care a ieşit cu fruntea sus din ultimele trei meciuri, susţinute în opt zile: 1-1 în deplasare cu Sepsi şi 1-0 cu Dinamo în Copou (în primele două runde ale play-out-ului) şi 3-2 cu Universitatea Craiova, tot în Copou, în sferturile de finală ale Cupei României: „Am trecut cu bine de cele trei partide, echipa a arătat mai bine, chiar dacă în meciul cu Dinamo n-am reuşit un joc la nivelul aşteptărilor. Este însă cumva explicabilă prestaţia, deoarece veneam după extraordinarul efort depus în disputa cu Craiova”.
Pană a fost însoţit la conferinţa de presă de fundaşul stânga Sorin Şerban, cel care a primit credit din partea lui Rednic după ce antrenorul n-a mai mizat pe A. Radu, iar în ultimele meciuri a avut prestaţii tot mai consistente, el fiind cel care în meciul cu Dinamo a gestionat excelent faza din care A. Cristea a înscris unicul gol al disputei. „Ne aşteaptă un meci destul de greu, dar cred în şansa noastră şi că vom scoate un rezultat pozitiv. Vreau să-mi fac treaba cât pot eu mai bine şi sper că am profitat de şansa pe care antrenorul mi-a acordat-o”, a declarat Şerban. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau