20 de curiozități despre păianjeni, ființele cu opt picioare
Dimensiune font:
Iată 20 de curiozități despre păianjeni, „țesătorii talentați” răspândiți pe tot Globul, dotați cu venin și capabili să prindă și să lichefieze pradă enormă. În unele țări din Asia, păianjenii sunt considerați delicatese, drept pentru care de multe ori sfârșesc fripți în ulei.
Atunci când văd un păianjen, prima senzație pe care o au cei mai mulți oameni este de repulsie. Dar, deși au o reputație proastă și nimeni nu și-i dorește vreodată prin preajmă, păianjenii sunt niște ființe foarte interesante.
Sunt atât de mulți pe Terra, încât oriunde am fi, găsim un păianjen. Îi găsim chiar și la 7.000 de metri altitudine, hrănindu-se cu resturi purtate de vânt!

1. Iată prima dintre aceste curiozități despre păianjeni. Există aproximativ 38.000 de specii de păianjen cunoscute. Atenție, însă: păianjenii nu sunt insecte! Spre deosebire de insecte, care au șase picioare, păianjenii fac parte din clasa arahnide și au opt picioare.
2. Păianjenii pot fi întâlniți pe toate continentele, în afară de Antarctica.
3. Păianjenii mănâncă mai multe insecte decât păsările și liliecii la un loc.
4. Când un păianjen se deplasează, patru dintre picioarele sale se află mereu în contact cu pământul, iar celelalte patru sunt în aer.

5. Bagheera kiplingi este singurul păianjen din lume cu dietă aproape exclusiv vegetariană (90% din hrana sa este formată din nectar).
6. Păianjenii au sângele albastru. La oameni, oxigenul este legat de hemoglobină, o moleculă care conține fier și conferă sângelui culoarea sa roșie. La păianjeni, oxigenul este legat de hemocianină, o moleculă care conține cupru în loc de fier.
7. Mușchii păianjenului îi trag picioarele spre corp, însă nu pot face ca picioarele să se extindă din nou. Prin urmare, corpul păianjenului pompează un lichid apos în picioare pentru a le extinde.
Picioarele unui păianjen mort sunt adunate fiindcă lipsește fluidul care să le extindă din nou.

8. Cel mai mare păianjen din lume este păianjenul Goliat (Theraphosa blondi). Poate ajunge la o lățime de 28 de centimetri și colții săi pot ajunge la lungimea de 2.5 centimetri. Vânează broaște, șopârle, șoareci și chiar și șerpi mici și pui de pasăre.
9. Cel mai mic păianjen din lume este Patu marplesi. Este atât de mic, încât pe vârful unui creion încap zece specimene.
10. Printre cei mai letali păianjeni din lume se numără văduva neagră, Atrax robustus și păianjenii pustnici maro. Unul dintre cei mai temuți păianjeni din lume, tarantula, are, de fapt, un venin surprinzător de slab. Mușcătura sa are efectul unei mușcături de viespe.
11. Cel mai veninos păianjen din lume este păianjenul călător brazilian, numit și păianjenul-banană. Acest păianjen agresiv circulă pe solul pădurilor din America de Sud și Centrală, căutând mâncare. O doză mică din veninul său este suficientă pentru a ucide un om.

12. Oamenii (și toate celelalte vertebrate) au mușchi pe schelet, însă păianjenii au mușchi în schelet. Scheletul unui păianjen, numit „exoschelet”, îi acoperă și îi protejează mușchii.
13. Mătasea secretată de păianjen este lichidă, dar se întărește de îndată ce intră în contact cu aerul. Unii păianjeni au până la șapte tipuri de glande care secretă mătase și fiecare creează un tip diferit de mătase – fină, lipicioasă, uscată sau flexibilă.
14. Mătasea din plasa unui păianjen este de cinci ori mai puternică decât un fir de oțel de aceeași grosime. Se estimează că o plasă de păianjen de grosimea unui creion ar putea opri un Boeing 747 aflat în zbor.
Savanții încă nu au reușit să copieze forța și elasticitatea mătasei de păianjen.
15. Două tipuri de păianjeni săritori au fost descoperiți la înălțimea de 7.000 de metri. La această înălțime, nu cresc plante, însă vântul aduce bucăți de plante de la altitudini mai joase, ceea ce este suficient pentru ca aceste creaturi să se poată hrăni.

16. Cu sute de ani în urmă, oamenii puneau pânză de păianjen pe răni, fiindcă credeau că astfel opreau sângerarea. Astăzi, savanții știu că pânza conține vitamina K. Aceasta ajută la reducerea sângerării.
17. În secolele XVI și XVII, se credea că o mușcătură a unui păianjen-lup (numit „tarantulă”, după regiunea Taranto din Italia) era mortală dacă cel mușcat nu dansa pe o anumită muzică frenetică. Această credință a inspirat dansul numit „tarantella”.
18. Drogurile afectează felul în care păianjenii își țes plasele. De exemplu, păianjenii care au ingerat LSD au țesut plase cu aspect uniform, simetrice, în timp ce păianjenii care au ingerat cafeină au țesut plase dezordonate.
Savanții cred că examinarea formei pânzei poate să ne ajute să detectăm substanțele chimice și poluanții din aer.
În filmul de mai sus, o tarantulă este surprinsă pentru prima dată hrănindu-se cu un oposum.
19. O tarantulă poate lichefia corpul unui șoarece în numai două zile, lăsând în urma sa doar o grămăjoară de piele și oase.
20. Iată și ultima mențiune de pe lista noastră de curiozități despre păianjeni. Un fir de mătase de păianjen suficient de lung să încercuiască Pământul ar cântări puțin peste o jumătate de kilogram.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau