7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale

 Roma Antică a fost o forță civilizatoare și o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei și științei. Romanii erau constructori excelenți, iar armata lor neînfricată era temută de orice adversar.

Toate aceste lucruri le-am învățat cu toții la școală și nu mai sunt un secret pentru nimeni. Există, însă, o mulțime de alte lucruri despre viața de zi cu zi din Roma Antică pe care profesorii nu ni le-au povestit la cursuri. Iată câteva dintre ele.

1. Romanii beau sângele gladiatorilor morți

Între secolele I și al IV-lea, romanii obișnuiau să bea sângele gladiatorilor uciși deoarece credeau că le dă forță și vitalitate. Mai mulți autori romani descriu cum, după lupte, sângele gladiatorilor era colectat, iar apoi vândut ca medicament.

Cel mai probabil, credința că sângele are proprietăți sacre și binefăcătoare își are originile în civilizația etruscă. Deși influența acestei credințe s-a diminuat în timpul Republicii, utilizarea sângelui gladiatorilor a continuat timp de mai multe secole.

După interzicerea luptelor între gladiatori, în jurul anului 400 e.n., unii romani s-au „reorientat”, continuând să bea sângele persoanelor decapitate.

2. Romanii nu mureau tineri

Oficial, speranța medie de viață în Roma antică era de 35 de ani. Așadar, conform acestei statistici, am putea afirma că romanii care atingeau vârsta de 35 de ani erau considerați bătrâni.

Ei bine, nu este așa. Calculul speranței medii de viață este influențat de doi factori majori: numărul mare de femei care mureau la naștere și mortalitatea infantilă.

Aceasta era o problemă gravă în Roma Antică, pntru că aproape jumătate dintre copii mureau înainte să atingă vârsta de 10 ani. Dar, dacă treceau de această vârstă, romanii trăiau până la 60-70 de ani.

3. Măsurarea timpului era relativă

În Roma Antică, o oră putea dura până la 75 de minute în timpul verii și până la 44 de minute în timpul iernii, deoarece romanii se bazau pe Soare.

Ziua era împărțită în două părți de câte 12 ore: prima începea la răsărit, iar cea de-a doua la apus. Întrucât lungimile zilei era diferite vara și iarna, durata unei ore era într-o continuă schimbare.

4. Dentiștii erau la mare căutare

Romanii își îngrijeau dinții, așa că dentiștii erau foarte căutați. De altfel, arheologii au descoperit multe dovezi ale faptului că romanii mergeau la dentist. Pintre acestea, o mandibulă de femeie, pe care fusese montată o proteză.

Istoricii cred că dinții falși și protezele indică faptul că proprietarul lor era o persoană de rang înalt, pentru că doar cei bogați își puteau permite astfel de intervenții.

5. Ingerarea de otravă era o tradiție

La începutului secolului I e.n., împărații romani au pus bazele unei practici neobișnuite. Pentru a se apăra de dușmani și pentru a-și spori imunitatea, împărații obișnuiau să ia doze mici de otravă în fiecare zi.

Această practică se numește mitridatizare, după Mitridates al VI-lea, conducătorul regatului Pontus, primul care a încercat metoda.

6. Femeile își vopseau părul

Femeile romane își vopseau părul frecvent, iar din această cauză multe dintre ele aveau firele slabe. Scriitorul Tertulian relatează că, de multe ori, femeile își ardeau pielea capului din cauza vopselei.

Cel mai des, femeile romane foloseau henna, o vopsea temporară, dar și diverse amestecuri bizare de substanțe. De exemplu, unele femei își aplicau pe timpul nopții o pastă din ierburi, râme și excremente de porumbel. Scopul era să-și deschide culoarea părului.

Pliniu cel Bătrân sugerează că, pentru a obține un păr negru ca abanosul, era folosit un amestec din lipitori lăsate la putrezit în vin timp de 40 de zile. De asemenea, șofranul era folosit pentru obținerea blondului.

7. Liderii militari din Roma Antică nu luptau

Deși numeroase opere de artă îi înfățișeză pe generalii romani luptând alături de soldații lor, în mod normal ei nu luptau. Rolul lor era acela de a superviza bătălia și de a da ordine trupelor.

Dacă înfrângerea era iminentă, conducătorul armatei trebuia fie să se sinucidă, fie să se asigure că va fi ucis de dușman. De altfel, împăratul Maximin Tracul (235 e.n. -328 e.n.) a fost primul împărat care a luptat alături de trupele sale.