4 perioade de carantină din istoria omenirii

 Carantina declanșată din cauza COVID-19 nu este prima din istorie. Epidemiile au afectat omenirea dintotdeauna. Unele, precum epidemiile de ciumă, au fost de necontrolat timp de sute de ani din cauza lipsei cunoștințelor despre mecanismele de răspândire a bolii.

Puși în fața unor asemenea tragedii, oamenii au recurs – uneori în mod corect, alteori în mod greșit – la carantină, un instrument care încearcă să distanțeze subiecții susceptibili de a contracta și a transmite boli virale sau bacteriene care se răspândesc ușor.

Carantina a fost folosită în mai multe rânduri, dar absența datelor despre răspândirea bolilor în cele mai vechi timpuri a făcut ca eficiența acestei măsuri să fie drastic limitată.

Conform cărții „Cucerirea bolilor epidemiologice”, de Charles-Edward Amory Winslow, carantina a fost utilizată pentru prima dată în istorie în timpul epidemiei de lepră din Lyon, în 583. Autoritățile religioase ale orașului au ordonat izolarea locuitorilor cu lepră. 

În anul 644, regele Lombardiei, Rothari, a stabilit prin edict măsura izolării bolnavilor. În secolele următoare, multe țări europene au urmat acest exemplu, iar în anul 1200 existau deja aproximativ 19.000 de „colonii de leproși” sau „leprozerii” pe tot continentul.

Până la apariția ciumei bubonice sau a ciumei negre, termenul de carantină nu exista. Cuvântul a apărut în Veneția, când a început să fie folosit în mod oficial. Termenul provine de la „quaranta giorni” („40 de zile”), perioada de izolare impusă echipajelor ce veneau de peste mări.

De ce 40 de zile? Este greu de găsit o explicație științifică. Este posibil ca venețienii să se fi inspirat din Biblie, de la numărul de zile petrecute de Isus în deșert.

După unele estimări, în timpul acestei epidemii au pierit 30 de milioane de oameni.

Epidemia de febră galbenă a fost una dintre cele mai grave din istoria SUA. Această boală, numită în trecut și ciumă americană, este o infecție cauzată de virusul febrei galbene.

Unul dintre orașele care au suferit această epidemie a fost Philadelphia, între august și noiembrie 1793. Unele orașe din apropiere, precum New York și Baltimore, au impus carantina asupra tuturor mărfurilor din Philadelphia.

La rândul lor, autoritățile din orașul lovit de molimă au impus carantina asupra emigranților, considerând că aceștia introduseseră boala din țările lor de origine.

Se estimează că au murit aproximativ 5.000 de oameni. La sfârșitul epidemiei, peste 20.000 de supraviețuitori au părăsit orașul devastat de boală.

În 1881, orașul australian Brisbane a suferit o epidemie severă de variolă. Guvernul a decis să trimită sute de oameni la North Head, un centru de carantină.

Adevărul este că această carantină a fost eficientă din punct de vedere medical, dar a provocat indignare pentru că instituția nu a tratat pacienții în mod adecvat și le-a ignorat nevoile de bază.

În general, bolile și epidemiile au forțat guvernele și instituțiile medicale să se asigure că populația poate fi pusă în carantină în condiții decente. 

În 1830, orașul New York a interzis accesul în port navelor care transportau bolnavi de holeră. Un alt exemplu clar a fost epidemia așa-numitei gripe spaniole.

Între anii 1917-1919 au fost închise școlile, activitatea politică s-a oprit și, bineînțeles, s-a instituit izolarea la domiciliu pentru milioane de oameni.