5 curiozități despre pinguini, cele mai bizare păsări de pe Terra
Dimensiune font:
Cum să nu-ți placă un păsăroi grăsun, îmbrăcat în smoching, care merge pe stânci și sare cu burta în apă? Toată lumea recunoaște pinguinii, dar câte lucruri știim, de fapt, despre aceste neobișnuite păsări marine? Îți prezentăm cinci curiozități despre pinguini care, cu siguranță, ți se vor părea fascinante!
1. Pinguinii năpârlesc în fiecare an

Pinguinii năpârlesc complet o dată pe an
Iată prima informație de pe lista noastră de curiozități despre pinguini. Chiar dacă arată altfel decât mai toate păsările, și pinguinii au pene. Fiindcă petrec o parte atât de mare din viaţă în apă, penele lor sunt impermeabile.
Pinguinii au o glandă specială care secretă un ulei care îi face impermeabili. Pinguinii aplică substanţa în mod regulat pe pene, folosindu-şi ciocul.
Penele uleioase îi ajută să păstreze căldura în apele reci și îi ajută să înoate mai bine. La fel ca alte păsări, pinguinii renunță la penele vechi, deoarece le cresc unele noi.
Însă în loc să-și piardă penele în diferite momente ale anului, pinguinii năpârlesc o dată. Într-o perioadă de câteva săptămâni, renunță la penele vechi și le cresc altele noi.
Fiindcă penele sunt vitale pentru supraviețuirea în apele reci, pinguinul stă pe uscat câteva săptămâni și își schimbă penajul o singură dată pe an.
2. Curiozități despre pinguini: Aripile lor sunt proiectate pentru înot

Pinguinii au aripi, însă nu sunt făcute pentru zbor
Pinguinii au aripi, la fel ca alte păsări, dar aripile lor sunt cu totul deosebite. Acestea nu sunt făcute pentru zbor: sunt plate și conice și arată și funcționează mai mult ca aripioarele delfinilor decât ca niște aripi de pasăre.
Biologii cred că pinguinii puteau zbura în trecut, însă, de-a lungul miloanelor de ani, abilitățile lor de zbor s-au diminuat. Au devenit scufundători și înotători eficienți, asemănători unor torpile, iar aripile le propulsează corpurile prin apă.
Un studiu din 2013 a arătat că această evoluție își avea rădăcina în eficientizarea energiei. Păsările care zboară și înoată consumă o cantitate uriașă de energie în zbor.
Fiindcă aripile le sunt modificate pentru scufundat, sunt mai puțin aerodinamice și ar avea nevoie de mai multă energie pentru zbor. Pinguinii au făcut un pariu cu evoluția, care spune că faptul de a fi buni înotători le va sluji mai bine decât faptul de a fi atât înotători, cât și zburători.
Așa că au renunțat cu totul la abilitatea de a zbura.
Aceste curiozități despre pinguini te vor ajuta să cunoști mai bine aceste animale simpatice.
3. Pinguinii sunt înotători pricepuți și rapizi

Pinguinii sunt făcuți pentru înot
După ce pinguinii preistorici s-au hotărât să trăiască în apropierea apei în loc de văzduh, s-au dovedit a fi înotători de talie mondială. Cei mai mulți ating viteze cuprinse între 6 și 11 kilometri pe oră sub apă, însă specia Pygoscelis papua poate să se propulseze prin apă cu viteza de 35 de kilometri pe oră.
Pinguinii pot coborî la zeci de metri adâncime și pot rămâne scufundați până la 20 de minute. Și se pot lansa afară din apă ca marsuinii, pentru a evita prădătorii din apă sau pentru a se întoarce pe gheață.
Păsările au oasele goale pe dinăuntru, așa că sunt mai ușoare în aer, însă oasele pinguinilor sunt mai groase și mai grele. Așa cum scafandrii folosesc greutăți, pinguinii se bazează pe oasele lor pentru a contracara tendința de a pluti.
Când trebuie să iasă repede din apă, pinguinii eliberează balonașele de aer dintre penele lor, pentru a-și crește viteza. Corpurile lor sunt hidrodinamice, ca să atingă o viteză cât mai mare în apă.
4. Curiozități despre pinguini: Au în gură un fel de spini

Pinguinii înghit prada întreagă
Cei mai mulți pinguini se hrănesc cu orice pot prinde în timp ce se scufundă. Consumă orice creatură pe care o pot înhăța și înghiți: pește, crab, crevete, caracatiță sau krill.
La fel ca alte păsări, pinguinii nu au dinți și nu își pot mesteca mâncarea. În schimb, au niște spini cornoși în gură, orientați spre gât, și îi folosesc pentru a împinge prada pe gâtlej în jos.
Un pinguin de mărime medie consumă un kilogram de mâncare marină pe zi, în timpul lunilor de vară. Krillul, un crustaceu marin foarte mic, este o parte foarte importantă din dieta puilor de pinguin. Pinguinii macaroni (Eudyptes chrysolphus) se hrănesc exclusiv cu krill.
Un studiu pe termen lung privitor la dieta pinguinilor gentoo a descoperit că succesul la împerechere depindea de cantitatea de krill consumată. Părinții caută pește și krill în mare, apoi se întorc pe pământ și regurgitează mâncarea în gurile puilor.
5. Curiozități despre pinguini: Sunt monogami

Un pinguin imperial mascul are grijă de puiul lui
Aceasta este cea mai înduioșătoare informație de pe lista nostră cu curiozități despre pinguini. Aproape toate speciile de pinguini practică monogamia, adică o femelă și un mascul se împerechează exclusiv unul cu altul în timpul sezonului de împerechere, iar unii rămân parteneri pe viață.
Pinguinii ajung la maturitatea sexuală între vârsta de trei și opt ani. De obicei, masculul găsește un loc bun de cuibărit înainte să încerce să curteze o femelă.
Pinguinii cresc puii în cuplu, și atât mama, cât și tatăl au grijă de ei și îi hrănesc. Cele mai multe specii produc două ouă o dată, însă pinguinii imperiali (Aptenodytes forsteri, cei mai mari pinguini) cresc un singur pui o dată.
Masculul este responsabil cu încălzirea oului, ținându-l pe picioare și sub pliurile sale de grăsime, în timp ce femela intră în apă ca să aducă mâncare.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau