Cancerul tiroidian. Doză redusă de radiaţii

default

Dimensiune font:

| 10-10-2012 09:50

A fost determinat un nou tratament gold star pentru cancerul tiroidian care reduce doza de radiaţii utilizată la doar o treime din nivelul folosit actual, conform celor relatate  de CRUK-UCL Cancer Trials Centre. Rezultatele sunt publicate în New England Journal of Medicine.

 

În urma unui studiu recent, se va putea reduce durata de tratament a cancerului tiroidian, reducându-se, totodată, şi riscul asociat acestuia.


În prezent pacienţii necesită efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea întregii glande tiroide. Câteva săptămâni mai târziu acestora li se administrează o  capsulă care conţine iod radioactiv, care distruge  ţesutul sănătos restant  şi orice urmă de potenţiale celule canceroase. Progresele realizate în chirurgie oferă posibilitatea îndepărtării unei porţiuni mai semnificative a glandei tiroide, lăsând în urmă mai puţine celule restante pentru a fi "sterilizare", astfel fiind suficiente doze mai mici de radiaţii, care sunt însă la fel de eficiente.

Studiul HiLo care a înrolat 438 de pacienţi din spitale din Marea Britanie, condus de cercetătorii de la UCL’s Cancer Institute, a arătat că în cazul pacienţilor selectaţi o doză mult mai mică de  iod radioactiv conţinută într-o capsulă  unică cu administrare orală produce  rezultate similare cu doza mai mare care este administrată în prezent. Au fost distruse toate celulele glandei tiroidiene rămase după intervenţia chirurgicală, cu mai puţine efecte secundare.

 

Tiroida

 


Cu cât erau mai mari dozele de iod radioactiv considerate necesare până acum, cu atât mai mult timp era necesar ca pacienţii să rămână izolaţi în cadrul unui spital. Timpul minim până când radiaţiile erau eliberate din organismul lor era de două zile, fără ca aceştia să poată  avea contact fizic cu familia şi prietenii. Aceste doze mari ar putea avea efecte adverse mai numeroase care să apară ulterior pe parcursul vieţii, cum ar fi prezenţa unei uscăciuni permanente a gurii şi existenţa unui risc redus de a dezvolta cancer în viitor.

Cu toate acestea, pacienţii cărora li se administrează o capsulă cu doză mai redusă de radiaţii pot fi trataţi fără a fi internaţi. Procedura este mai uşoară, mai rapidă (cu durată de ore, mai degrabă decât zile) şi pacienţii au mai puţine efecte adverse.

Glanda tiroidă produce şi eliberează hormoni. După ce este efectuată tiroidectomia, pacienţii necesită administrarea unor tablete de hormoni tiroidieni pentru tot restul vieţii. Iodul radioactiv acţionează cel mai bine atunci când pacienţii întrerup administrarea tabletelor de hormoni tiroidieni cu două până la patru săptămâni înainte, dar acest lucru duce la reacţii adverse, cum ar fi astenie, fatigabilitate şi creştere în greutate, reducerea calităţii vieţii pacienţilor şi a capacităţii de a-şi desfăşura activitatea atât la domiciliu cât  şi la locul de muncă.

O concluzie secundară a studiului HiLo este că pacienţii pot evita aceste simptome dacă continuă să ia tablete de hormoni tiroidieni şi li se administrează în acelaşi timp o injecţie cu hormon de stimulare tiroidiană (Thyrogen), chiar înainte de a lua o doză mică de iod radioactiv.

"HiLo este un studiu decisiv, care va afecta modul în care vor fi trataţi mai mulţi pacienţi cu cancer tiroidian", afirmă profesorul Allan Hackshaw, un autor principal de lucrării şi lider al studiului de la CRUK-UCL Cancer Trials Centre. "Profesioniştii din domeniul sănătăţii au aşteptat mai mult de două decenii de cercetare fiabilă pentru a demonstra că o doză mai mică de iod radioactiv poate fi utilizată în locul  dozei standard care este ridicată. Astfel pe viitor pacienţii vor putea beneficia de un tratament mai scurt şi mai sigur"

Autorul principal al studiului, Dr. Ujjal Mallick de la Spitalul Freeman, Newcastle afirmă: "Suntem încântaţi că acest studiu care priveşte cancerul tiroidian va schimba modalitatea de abordare a tratamentului acestei boli la nivel internaţional, pentru a face posibilă tratarea în condiţii mai sigure, prin reducerea riscului de a dezvolta un alt cancer ulterior în cursul vieţii şi de a avea alte efecte secundare.

Pacienţii vor avea o calitate mult mai bună a vieţii. Aceştia vor putea beneficia de un tratament  mult mai rapid, care le va perturba viaţa într-o mică măsură  şi care de asemenea va economisii banii NHS."

Kate Law, director de cercetare clinică la Cancer Research UK afirmă: "Acest studiu pivot, primul care vizează cancerul tiroidian în Marea Britanie, introduce un tratament foarte mult îmbunătăţit pentru această boală.

Posibilitatea efectuării tratamentului în ambulator înseamnă că pacienţii ar putea să meargă acasă în aceeaşi zi cu tratamentul. Doza mai mică de radiaţii şi thyrogenul îi va ajuta să îşi continue activitatea uzuală la lucru şi acasă, fără a necesita mai multe zile pentru a se recupera.

Mai mult de 2.100 de oameni sunt diagnosticaţi cu cancer tiroidian anual în Marea Britanie, acesta fiind în Marea Britanie cancerul cu cea mai rapidă creştere a incidenţei. Se fac în permanenţă eforturi pentru a îmbunătăţi tratamentele obişnuite şi pentru a reduce efectele secundare ale acestui tip de cancer."

Sursa:scientia.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei