Muzeul scoţian V&A Dundee, o bijuterie inspirată din natură

muzeu_52217

Dimensiune font:

| 27-01-2022 11:30


Cu o formă hipnotizantă, ce aminteşte de structura stâncilor abrupte de pe coastele Scoţiei, muzeul scoţian V&A Dundee iese în evidenţă atât prin exteriorul său modern, care se înalţă deasupra apelor râului Tay, cât şi prin interiorul ce găzduieşte o diversitate de obiecte şi evenimente.
 Muzeul V&A Dundee, ridicat în oraşul cu acelaşi nume din Scoţia, la aproximativ 100 de kilometri de Edinburgh, este dedicat artelor aplicate şi designului şi şi-a deschis porţile publicului pe 15 septembrie 2018.
Clădirea, proiectată de arhitectul japonez Kengo Kuma, este primul muzeu V&A din afara Londrei. Instituţia este, de fapt, o ramură a clasicului Victoria and Albert Museum (V&A) din capitala Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, un prestigios muzeu de arte decorative şi design, cu o colecţie ce include peste 4,5 milioane de obiecte, fondat în 1852 şi numit după regina Victoria şi prinţul Albert.
Arhitectul japonez Kengo Kuma, cel care a proiectat noul Stadion Naţional din capitala niponă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, dar şi Muzeul de Artă Suntory din Tokyo, Cité des Arts din Besançon, Franţa sau Muzeul Hans Christian Andersen din Danemarca, a declarat că inspiraţia pentru acest proiect i-a venit de la falezele stâncoase de pe coastele estice ale Scoţiei.
Conceptul său a câştigat competiţia de proiecte la care au participat 120 de dosare depuse pentru realizarea acestui muzeu.
"Ideea principală pentru V&A Dundee a fost să aducă laolaltă natura şi arhitectura şi să creeze o nouă cameră de zi pentru oraş", a explicat Kengo Kuma, citat de BBC.
 Muzeul cuprinde o suprafaţă totală de 8.500 de metri pătraţi şi găzduieşte 1.650 de metri pătraţi de spaţiu expoziţional, cu galerii pentru expoziţii temporare şi permanente, dar şi centre educative, laboratoare, un magazin şi o cafenea. În plus, un restaurant şi o terasă se află la etajul superior şi oferă o privelişte deosebită în care rolul principal îl are râul Tay.
 În "miezul" clădirii se află un spaţiu impunător, cavernos, decorat cu lemn local, conceput pentru a găzdui concerte, spectacole live şi alte evenimente. Clădirea emblematică este structurată pe trei etaje şi se distinge prin faţada aparte, alcătuită din 2.500 de panouri prefabricate din piatră brută, de până la 4 metri lăţime şi o greutate de până la 3 tone fiecare. Costurile s-au ridicat la circa 80 de milioane de lire sterline, sumă acoperită în mare parte de guvernul scoţian.
Printre exponatele incluse de-a lungul timpului în cadrul expoziţiilor Muzeului V&A Dundee s-a numărat un fragment de lambriu de lemn din salonul de la clasa întâi de pe vasul Titanic.
 
Principalele exponate sunt, însă, incluse în galeriile dedicate designului scoţian, multe dintre acestea aduse de la V&A din Londra sau împrumutate din alte colecţii din Scoţia.
Una dintre principalele atracţii este "The Oak Room" ("Camera de stejar") creată de arhitectul, designerul şi pictorul scoţian Charles Rennie Mackintosh (1868-1928), un interior care nu mai fusese admirat public de aproximativ o jumătate de secol înainte de a fi prezentat la acest muzeu.
Charles Rennie Mackintosh, unul dintre cei mai influenţi designeri ai mişcării Arts and Crafts şi reprezentant de seamă al curentului Art Nouveau din Regatul Unit, a proiectat "The Oak Room" în 1907 pentru ceainăria IngramStreet deţinută de antreprenoarea Catherine Cranston din Glasgow, într-o perioadă în care astfel de stabilimente deveniseră foarte populare în rândul doamnelor din înalta societate. Încăperea, cu o lungime de 13,5 metri, ce se remarcă prin simplitatea şi totodată prin rafinamentul compoziţiei, este unul dintre cele mai importante interioare ale Scoţiei şi a fost reconstituită cu migală de experţi scoţieni după ce sute de piese componente au fost depozitate timp de aproape 50 de ani de Consiliul oraşului Glasgow.
 

Obiectivul propus pentru primul an, de jumătate de milion de vizitatori, a fost atins la doar şase luni de la deschiderea V&A Dundee, primul muzeu din Scoţia dedicat designului, în martie 2019, potrivit BBC. Directorul de la acea vreme al muzeului, Philip Long, a declarat că mulţi dintre vizitatori au fost turişti străini, atraşi de exponatele şi evenimentele găzduite, dar şi de aspectul futurist al clădirii.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
La ce oră este bine să pornești centrala din casă. Trucul care ne ajută să economisim bani la facturi
21/11/2024 19:08

 Multi romani vor să afle la ce oră este bine să pornesti centrala din casă. Iarna, facturile la gaze, căldură si curent sunt mult mai mari. Iată trucul care ne ajută să economisim bani la facturi ...

Bioplasticul care se dizolvă în apă ar putea combate criza globală a poluării
18/11/2024 11:43

Bioplasticul care se dizolvă in apă ar putea combate criza globală a poluării Într-o perioadă in care plasticul sintetic a poluat aproape fiecare colt al lumii si a apărut in alimente si in corpu ...

Experții confirmă! Care sunt cele mai slabe parole din mediul online: pot fi sparte de hackeri în doar câteva secunde. Utilizatorii români le folosesc foarte des
17/11/2024 11:59

 NordPass, aplicatia de management al parolelor dezvoltată de NordVPN, a publicat recent lista anuală a celor mai slabe parole folosite pe internet, iar rezultatele sunt ingrijorătoare. Printre cele ma ...

Spectacol pe cer. Ploaie de stele căzătoare
15/11/2024 14:34

Luna noiembrie aduce un moment asteptat de pasionatii de astronomie: curentul meteoric al Leonidelor atinge punctul culminant in noaptea de 16 spre 17 noiembrie. Acesta este momentul ideal pentru a observa &bd ...

Regulă importantă pentru chiriașii și proprietarii de la bloc! Ce trebuie să facă obligatoriu iarna
14/11/2024 11:23

 Regulă importantă pentru chiriasii si proprietarii de la bloc! Multi romani apelează la tot felul de trucuri in prag de iarnă pentru a mai reduce consumul la căldură sau la energie electrică. Locat ...

Anomalie bizară într-o regiune din Canada: acolo poți să slăbești instantaneu. Oamenii de știință caută explicații
12/11/2024 09:39

Stiati că gravitatia nu este aceeasi peste tot pe Pămant? In Golful Hudson din Canada, gravitatia este usor mai slabă decat media globală - o anomalie pe care oamenii de stiintă o studiază incă din anii ...

Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent? Testul simplu
10/11/2024 18:35

  Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent?     Romanii nu sunt printre cei mai mari consumatori de vin din Europa, dar fie si ocazional, sunt ...

VIDEO Descoperirile care schimbă tot ce știam despre Pompei: Cum arătau, de fapt, locuitorii legendarului oraș
10/11/2024 17:23

  Cercetătorii au realizat o descoperire remarcabilă in cadrul unui studiu recent despre victimele eruptiei vulcanice din Pompei, care a avut loc in anul 79 d.Hr, conform CNN.com.     ...

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică
08/11/2024 15:37

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, ...

Influenţa Lunii asupra vieţii de pe Pământ. Ce efecte puternice are?
06/11/2024 11:12

Influenţa Lunii asupra vieţii de pe Pămant. Ce efecte puternice are? Luna, singurul satelit natural al Pămantului, exercită o influentă profundă asupra vietii de pe planeta noastră. De la ciclurile ma ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei