Arestare în Franța în cazul șoferului român ucis în parcarea de TIR-uri
Dimensiune font:
Doi migranţi de origine irakiană au fost arestaţi sub acuzația de crimă în cazul șoferului român de tir Mihai Spătaru ucis luna trecută într-o parcare din nordul Franței.
Corespondenta RRA la Paris, Daniela Coman, a obținut informații în exclusivitate de la procurorul care se ocupă de acest caz: „După aproape o lună de anchetă, în care au fost audiați martori, au fost analizate înregistrări de pe camerele video și probe ADN, jandarmii din orașul Amiens i-au reținut weekendul trecut pe cei doi presupuși autori ai crimei.
Procurorul Republicii din Amiens, Alexandre de Bosschère, a declarat pentru Radio România Actualități: Este vorba de doi cetățeni irakieni, care trăiesc de câțiva ani pe teritoriul francez. Unul este migrant ilegal, iar cel de-al doilea avea un titlu temporar de sejur și avea și un loc de muncă. Pentru moment, ei neagă faptele, dar avem dovezi serioase împotriva lor. Amândoi au fost plansați în detenție provizorie. Mobilul, cel mai probabil, al climei a fost furtul. Şoferul i-a întrerupt, se pare, iar atunci a lovit cu o armă albă și a murit la scurt timp. Ştim că el s-a apărat, pentru că unul dintre agresori a fost rănit la umăr. Cei doi au fost puşi sub acuzare pentru crimă și tentativă de furt cu violență provocatoare de moarte. Pentru aceste fapte, pedeapsa maximă în Franța este închisoare pe viață.
Procurorul din Amiens, Alexandre de Bosschère, a precizat că soția și familia șoferului român au fost anunțate despre prinderea presupuşilor autori ai crimei. El a subliniat că este foarte important ca opinia publică din România, care a fost foarte marcată de tragedia șoferului, să știe că justiția franceză acordă la fel de multă atenție și importanță pentru găsirea vinovaților, indiferent de naționalitatea victimei.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau