Cadavrul unei femei,găsit în Canalul Dunăre-Marea Neagră
Dimensiune font:
Cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie, a fost găsit, sâmbătă, în Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor decesului, dar şi pentru a identifica victima.
”Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în apa Canalului Dunăre - Marea Neagră, în zona km 39, pluteşte un corp neînsufleţit. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un cadavru de sex feminin, în stare avansată de putrefacţie, cu vârstă aproximativă de 45-50 de ani”, a transmis, sâmbătă, IPJ Constanţa.
Sursa citată a precizat că pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă.
Trupul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, poliţiştii urmând a stabli identitatea victimei şi împrejurările decesului.
Aflați amănunte de pe news.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau