FLORII, 12 aprilie 2020. Superstiții și tradiții în duminica de Florii. Ce să faci pentru protecție divină
Dimensiune font:
Ziua de Florii are o puternică însemnătate pentru creștinii din toată lumea. În această zi a Floriilor, este retrăită Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului.
Puternic încărcată de credință, ziua de Florii a generat și multe obiceiuri, tradiții și superstiții. Iată care sunt:
- De obicei, în această zi, oamenii duceau la biserică flori și ramuri de salcie, pentru a fi sfințite, apoi le puneau la ușa casei, pentru protecția divină, care ferește familia de rele, boli și-i oferă, în schimb, noroc și spor.
- Tradiția mai spune că, de Florii, mormintele trebuie să fie curățate, stropite cu apă sfințită și îmbodobite cu flori de primăvară sau ramuri de salcie. Se dă pomană, pentru sufletele celor plecați.
- În ziua de Florii, fetele nu trebuie să-și spele părul, pentru că vor albi. Dacă vor să se mărite, ele trebuie să scoată zestrea la soare, mai spune tradiția din bătrâni.
- Se mai spune că cine se încinge cu salcie sfințită de mijloc va fi ferit de dureri.
- În această zi, nu se muncește, iar masa trebuie să fie întinsă toată ziua. Se mănâncă pește, fiind dezlegare la pește.
- Așa cum e vremea de Florii, așa va fi și de Paști.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau