Giorgio Armani, o nouă prezentare fastuoasă la Veneția
Dimensiune font:
Designerul italian Giorgio Armani a adus strălucire şi multe staruri la Veneţia sâmbătă seară, cu ocazia unei prezentări de modă „One Night Only”, care a fost organizată în marja celei de-a 80-a ediţii a Mostrei veneţiene. Celebrul creator de modă italian, în vârstă de 89 de ani, a organizat un show ludic şi de inspiraţie cinematografică în faţa unui public ce a inclus numeroase vedete.
Colecţia sa „Armani Prive” a avut la bază creaţii haute couture cu model arlechin, adeseori asortate cu gulere cu volane.
Rochiile, bluzele, pantalonii şi pălăriile au fost decorate cu paiete. Nuanţe strălucitoare de albastru, verde şi roz au fost adăugate creaţiilor vestimentare care au fost în mare parte negre, cu croieli strâmte sau vaporoase.
Festivalul de Film de la Veneţia este văduvit în acest an de prezenţa tradiţională a vedetelor din industria cinematografică, întrucât mulţi artişti de top de la Hollywood au fost obligaţi să îşi anuleze participarea din cauza grevei actorilor şi scenariştilor americani.
Cu toate acestea, Giorgio Armani, unul dintre cei mai influenţi designeri din Italia postbelică, nu a avut nicio problemă să readucă strălucirea şi farmecul la Veneţia. Printre celebrităţile aflate în primul rând al show-ului de sâmbătă seară s-au aflat Jessica Chastain, Sophia Loren, Sydney Sweeney, Rege-Jean Page, Ang Lee şi Ava DuVernay.
Spectacole create de Armani în cadrul evenimentului „One Night Only” au fost organizate anterior şi în alte oraşe, inclusiv la Tokyo, New York, Londra şi Dubai.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau