Micutzu a slăbit 50 de kg
Dimensiune font:
Micutzu, pe numele său real Cosmin Nedelcu, unul dintre cei mai de succes comedianți de la noi, a reușit performanța de a slăbi 50 de kilograme. De la 170 de kg, comediantul a ajuns la 120, după ce a făcut niște schimbări în alimentație.
Cosmin Nedelcu, cunoscut de toată lumea drept Micutzu, este actor și comediant de stand-up. Invitat la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, actorul a vorbit despre lupta lui cu kilogramele în plus. Micutzu a decis să slăbească când a mers cu un prieten la spital, pentru o operație de micșorare a stomacului.
„Am slăbit pornind de la grija pentru sănătate. Când ai aproape 170 kg… Ajungi ușor la cifra asta pentru că nu îți dai seama în momentul în care te îngrași că prinzi proporții, mai ales că îmi blocam în minte faptul că mă îngraș”, a povestit actorul.
Micutzu a mărturisit că la spital a realizat că are aceeași greutate ca amicul său, amic care urma să fie operat tocmai pentru a slăbi. A realizat atunci gravitatea situației în care se afla. „El s-a pus pe cântar, avea 167,8, eu aveam 167,8. M-am panicat, mai mult decât am conștientizat. Și am început cu chestii mici”, a povestit actorul.
Cosmin Nedelcu a urmat o dietă care este la îndemâna oricui. Actorul a început să nu mai mănânce carne atât de des și a făcut mult sport. „Nu am mai mâncat carne foarte des, am avut o pauză de opt luni. A contribuit foarte mult. Iar apoi clasicul fără carbohidrați”, a mai spus Cosmin Nedelcu.”Rețeta” nu e una nouă, dar e clar că funcționează. Actorul e în prezent complet schimbat și pare cu mulți ani mai tânăr. Cea mai recentă fotografie publicată de el pe rețelele de socializare, una în care dansează, a strâns peste 16.000 de aprecieri. Foarte apreciate au fost mai ales picioarele actorului, ”de balerin”, după cum glumesc fanii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau