Românii, în topul traficanților de migranți din Austria
Dimensiune font:
Românii se află în topul traficanților de migranți din Austria și are o frontieră ușor de trecut, motiv pentru care Viena va vota împotriva aderării României la spațiul Schengen, au transmis autoritățile austriece, cu puțin timp înainte de votul UE.
Chiar înainte de deliberările miniştrilor de interne ai UE privind extinderea spaţiului Schengen la Croaţia, Bulgaria şi România, Ministerul de Interne din Austria a publicat cifre actualizate privind rutele de migraţie.
„Rutele de trafic trec din ce în ce mai mult prin România şi Bulgaria”, a anunţat miercuri seară autoritatea, invocând o analiză efectuată de Oficiul Federal al Poliţiei Criminale.
Austria spune că România este o frontieră ușor de trecut
„Atât România, cât şi Bulgaria sunt pe rutele de trafic care afectează Austria”, a declarat Gerald Tatzgern, şeful unităţii de combatere a contrabandei din cadrul Biroului Federal al Poliţiei Criminale, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne.
Acest lucru a fost dovedit de interogatoriile migranţilor ilegali şi ale traficanţilor arestaţi, dar şi de rezultatul analizei datelor de geolocalizare din peste 400 de telefoane mobile confiscate.
În rândul grupurilor de traficanţi, Bulgaria este considerată o ţară de tranzit în care traficul este organizat ulterior prin Serbia sau România, arată raportul.
Românii se află pe locul patru în Top 10 naţionalităţi ale traficanţilor din Austria. În comparaţie cu Ungaria, România este considerată o frontieră uşor de trecut şi, prin urmare, este adesea aleasă ca rută din Serbia spre Ungaria. Măsurile de frontieră din Grecia conduc în mod repetat la o schimbare a traseului către frontiera turco-bulgară.
Bulgaria şi România au fost menţionate frecvent în cadrul audierilor imigranţilor ilegali, potrivit autorităţilor austriece. Astfel, 78% dintre afgani numesc Bulgaria ca fiind prima lor ţară din UE, la fel ca şi două treimi dintre marocani.
Pe de altă parte, 50% dintre cetăţenii din Bangladesh spun că au călătorit prin România. Proporţia migranţilor care intră în Austria din Balcanii de Vest prin Grecia este de 20%. Este vorba în principal de persoane din Pakistan, Somalia şi Bangladesh.
Patruzeci la sută dintre imigranţi au venit din Turcia prin Bulgaria, în principal din Afganistan, Siria, Maroc, Egipt şi Somalia. Alţi 40% intră în regiunea balcanică cu avionul, fără viză – în special indieni, turci şi bengalezi.
Ruta suplimentară prin România este, de asemenea, importantă pentru sosirile aeriene via Belgrad. 61% din toate accesările bazei de date europene de amprente digitale (Eurodac) pentru statele India, Turcia, Bangladesh au fost înregistrate în România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau