S-a aflat care a fost cauza morții lui Andy Fletcher, membru al trupei Depeche Mode
Dimensiune font:
Cauza morții lui Andy Fletcher, unul dintre membrii fondatori au trupei Depeche Mode, a fost dezvăluită. Colegii săi au publicat luni seară un comunicat pe reţelele de socializare în care se menționează că Fletcher "a murit din cauze naturale şi fără o suferinţă prelungită", scrie Agerpres.
În mesajul publicat pe contul de Instagram al trupei Depeche Mode, ceilalţi doi membri ai grupului, Martin Gore şi Dave Gahan, au anunţat că Andy Fletcher a murit la vârsta de 60 de ani din cauza unei disecţii aortice în timp ce se afla în reşedinţa lui pe 26 mai şi că familia colegului lor de trupă i-a rugat să distribuie această informaţie.
"În urmă cu două săptămâni am primit rezultatul medicilor legişti, iar familia lui Andy ne-a rugat să îl împărtăşim acum cu voi. Andy a suferit o disecţie aortică în timp ce se afla acasă, pe 26 mai. Aşadar, deşi a plecat mult prea devreme dintre noi, el a murit din cauze naturale şi fără o suferinţă prelungită", au precizat cei doi muzicieni.
Mesajul a descris şi o ceremonie de celebrare a vieţii lui Andy Fletcher care a fost organizată săptămâna trecută la Londra de Martin Gore şi Dave Gahan, care le-au mulţumit totodată fanilor pentru sprijinul acordat familiei Fletcher după vestea morţii muzicianului.
Andy Fletcher a fost unul dintre membrii fondatori ai trupei Depeche Mode, înfiinţând această formaţie de muzică electronică/synthpop în 1980, alături de Martin Gore, Dave Gahan şi Vince Clarke. Albumele trupei Depeche Mode s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial şi 54 dintre piesele sale au ajuns în UK Singles Chart. În 2020, Andy Fletcher a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame alături de colegii lui de trupă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau