Trei persoane au fost ucise într-un atac cu cuțitul în Ekaterinburg. Au fost înjunghiate de un bețiv
Dimensiune font:
Scene înfiorătoare într-un parc din Rusia. Trei persoane au fost ucise într-un atac cu cuțitul în Ekaterinburg, al patrulea cel mai mare oraș rusesc.
Potrivit media locale, un bărbat a înjunghiat trei trecători într-un parc din apropierea unei gări din Ekaterinburg. Din primele informații, atacul ar fi pornit de la o ceartă, pe fondul consumului de alcool. Toate cele trei victime erau bărbați, relatează Agerpres.
Atacatorul a încercat să se opună arestării, astfel că oamenii legii au fost nevoiți să recurgă la armele din dotare. Bărbatul a fost împușcat și rănit de polițiști. Acesta a fost dus la un spital din oraș pentru îngrijiri medicale. Tot aici este de așteptat ca atacatorul să fie interogat.
Ekaterinburg este un oraș cu 1,3 milioane de locuitori aflat la 1.400 de kilometri de Moscova.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau