Donald Trump spune că vrea să „elimine” ora de vară

Dimensiune font:

| 14-12-2024 19:39

Donald Trump a declarat vineri că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP, preluată de News.ro.

 


„Ora de vară este nepractică şi foarte costisitoare pentru ţara noastră”, a declarat preşedintele ales pe platforma sa socială Truth Social.

Elon Musk, multimiliardarul numit recent de Donald Trump în fruntea unei comisii însărcinate cu reducerea cheltuielilor publice, comentase la sfârşitul lunii noiembrie pe reţeaua sa X un sondaj potrivit căruia peste 80% dintre alegători au declarat că doresc eliminarea orei de vară. „Se pare că oamenii vor să abolească schimbările de oră enervante”, a scris şeful SpaceX şi Tesla.

Dar dorinţa lui Donald Trump de a elimina ora de vară pare să contrazică poziţia majoritară a Partidului Republican, care, în 2022 a lansat un proiect de lege pentru a o face permanentă. Măsura, care a trecut în unanimitate în Senat, dar nu a reuşit să treacă de cealaltă cameră a Congresului, deşi avea majoritate republicană, ar fi pus capăt schimbărilor de oră, dar ar fi însemnat şi răsărituri foarte târzii ale soarelui în unele state în timpul iernii.

„Schimbarea orei este un concept învechit care este o sursă de frustrare şi confuzie”, a susţinut la acea vreme senatorul Marco Rubio, autorul proiectului de lege şi în prezent viitorul şef al diplomaţiei americane în administraţia lui Donald Trump. El a stabilit o legătură cauzală directă între schimbarea orei şi creşterea „atacurilor de cord şi a accidentelor rutiere” şi a exacerbat potenţialele efecte benefice ale orei de vară permanente asupra economiei.


În 2019, când Marco Rubio a lansat pentru prima dată un proiect de lege în acest sens, preşedintele Donald Trump a scris pe Twitter: „Să facem ora de vară permanentă este OK pentru mine!”

Ideea principală din spatele schimbării orei a fost iniţial de a potrivi orele de activitate cu orele de lumină solară pentru a limita utilizarea iluminatului artificial. Însă criticii acesteia denunţă efectele negative asupra ritmurilor biologice, în special la copii. În Europa, renunţarea la schimbarea orei a fost adoptată de Parlamentul European în 2019, dar de atunci punerea sa în aplicare a fost amânată în mod repetat.

Ora de iarnă se consideră însă a fi timpul legal universal. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Neuroștiința jocurilor de cărți
31/01/2025 09:25

 Te-ai intrebat vreodată ce se intamplă prin cap atunci cand te asezi la o masă de cărti si dai de un adversar care pare că iti citeste fiecare miscare? Unii zic că e doar fler, altii ar jura că e c ...

Lucruri mai puțin știute despre coiful de aur de la Coțofenești
30/01/2025 19:28

  Lucruri mai putin stiute despre coiful de aur de la Cotofenesti Emblematica piesă a Muzeului National de Istorie a Romaniei a fost găsită acum aproape un secol, pe un deal din apropiere de localitat ...

Program VIP și Recompense de fidelitate casino - Ghid complet
28/01/2025 09:22

Program VIP si de fidelitate casino - Cum functionează acesta? Bonusul pentru jucători fideli apartine categoriei de bonusuri exclusive si vine sub mai multe forme de oferte promotionale. Inclusiv sub formă ...

S-a stabilit o recompensă uriașă pentru recuperea tezarului dacic: Un simplu pont te-ar putea îmbogăți
27/01/2025 18:57

Un om de afaceri olandez stabilit in Bucuresti oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informatii care să ducă la recuperarea tezaurului dacic furat recent din Muzeul Drents din Assen, potrivit publica ...

Cinci rase de câini care sperie medicii veterinari – topul este surprinzător
27/01/2025 12:59

 Amir Anwary, un medic veterinar cu peste 630.000 de urmăritori pe TikTok, a dezvăluit cinci rase de caini pe care le consideră mai dificile si chiar intimidante atunci cand le tratează in cabinetul s� ...

Securitatea muzeului olandez de unde s-a furat tezaurul dacic, testată de hoți în august 2024. Cât ar câștiga aceștia dacă ar topi piesele de o valoare inestimabilă
26/01/2025 20:41

Politia olandeză are deja un cerc de suspecti in legătură cu jaful de la muzeul din Assen, de unde hotii au sustras artefacte din tezaurul dacic, inclusiv renumitul Coif din aur de la Cotofenesti, plus trei ...

Cu ce sumă a fost asigurată toată expoziția cu piese din tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda
26/01/2025 13:54

 Valoarea totală a asigurării expozitiei „Dacia! Regatul aurului şi argintului” de la Muzeul Drents din Assen, se ridică la peste 30 de milioane de euro, a anuntat duminică Ernest Tarnovea ...

 TOP 5 Motive pentru a juca la Loto 6/49 în 2025
26/01/2025 12:44

 TOP 5 Motive pentru a juca la Loto 6/49 in 2025 Loteria Loto 6/49 continuă să fie una dintre cele mai populare jocuri de noroc din lume, atrăgand milioane de participanti cu promisiunea unor castiguri ...

S-a creat un precedent în Europa: O mamă singură trebuie să beneficieze de un concediu parental dublu
24/01/2025 19:40

    O instanţă din Spania a decis că o mamă singură are dreptul la un concediu parental dublu, cumulandu-le pe al ei şi pe al partenerului ei dacă ar fi avut unul. În aceas ...

Povestea emoționantă a cățelului care a trecut primul vama după intrarea totală a României în Schengen. Ce s-a întâmplat cu el după ce a devenit vedetă națională VIDEO
24/01/2025 19:23

 Căţelul care a trecut primul vama după intrarea totală a Romaniei in Schengen a devenit vedetă natională chiar in prima zi a lui 2025. Cunoscut de localnici si de politistii de frontieră din zona v ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei